Echipa de robotică a Liceului Teoretic „Pavel Dan”, Extropy Robotics, și-a propus să ajute cățelușii din adăpostul de la Viișoara, gestinat de asociația Amicii.
Membrii echipei și-au dus la bun sfârșit misiunea zilele trecute, cu o donație considerabilă pentru asigurarea hranei celor peste 300 de câini din adăpost.
„“Amicii Noștri” au avut parte de cea mai mare bucurie când au văzut de câtă seriozitate și implicare ați dat dovadă cu strângerea de fonduri. Totodată, datorită amabilității doamnelor de la “Amicii Noștri”, parte din echipa Extropy a reușit să exploreze adăpostul primitor al prietenilor noștri pufoși, nerăbdători să-i mângâiem și cu multă atenție, ne-a fost explicat cum am putea să avem grija de ei. 🐾
Pe viitor plănuim, alături de voi, săne implicăm cât mai mult în această asociație pentru a evita abandonul sărmanilor cățeluși, care așteaptă cu entuziasm să fie primiți în case călduroase.
Mulțumim mult celor implicați cu sufletul, celor care doresc să le ofere o casă și un viitor mai bun cățeilor aflați pe străzi (în mare parte din cauza problemei sterilizării acestora), mulțumim voluntarilor și fondatorilor “Amicii Noștri”, în mod special doamnelor Mihaela Iuga, Elena Claudia Popa și Daniela Panaitescu! Suntem nerăbdători cu privire la viitoare colaborări! 🩷”, transmit reprezentanții echipei pe rețelele de socializare.