Consilierii locali vor decide asupra adoptării studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivelor de investiții privind extinderea rețelei electrice de iluminat public pe zona Băilor Sărate cu străzile Alexandru Borza și Drumul Ceanului, str. Mandolinei și str. Petru Maior.
Proiectele de hotărâre au fost elaborate la inițiativa primarului Tudor Ștefănie.
Extinderea rețelei de iluminat public pe zona Băilor Sărate este parte a strategiei de dezvoltare a zonei turistice. Iluminatul va viza străzile Alexandru Borza și Drumul Ceanului pe care vor fi montați câte 8 stâlpi, respectiv 12 stâlpi cu tot atâtea corpuri de iluminat. Investiția va costa aproximativ 19.000 de euro și va fi realizată într-o lună de zile.
Pe strada Mandolinei, s-au făcut numeroase solicitări din partea cetățenilor care și-au construit locuințe în zonă, acolo vor fi amplasați 10 stâlpi ornamentali cu 10 corpuri de iluminat, costul acestora fiind de peste 10.000 euro.
În cazul străzii Petru Maior, tot ca urmare a sesizărilor venite din partea cetățenilor, vor fi amplasați șase stâlpi de iluminat, firma delegată pentru realizarea lucrărilor în toate cazurile enumerate fiind, SC. Reea Procons Serv SRL Câmpia Turzii. Investiția este de 11,8 mii euro.























