Iubitorii de trandafiri sunt așteptați sâmbătă, 8 iunie, la evenimentul ”Parfum de Cluj”, la Stațiunea de Cercetări Horticole a USAMV, care găzduiește sute de soiuri de trandafiri.
Alături de Asociația Amicii Rozelor din România, iubitorii de frumos se vor bucura de spectacolul unic al înfloririi trandafirilor.
La „Parfum de Cluj”, vizitatorii vor avea acces din str. Horticultorilor nr. 5. Programul evenimentului este între orele 10.00 și 20.00, interval în care specialiștii stațiunii de cercetări vor răspunde întrebărilor privind cultivarea și întreținerea trandafirilor.
„ Vă așteptăm cu mare bucurie să vizitați colecția cu peste 300 de soiuri de trandafiri, să participați la tururile ghidate și să cereți sfaturi colegilor specialiști! La standul special amenajat, veți găsi spre vânzare trandafiri din colecție, cireșe proaspete din livada stațiunii, vinuri albe de la Stațiunea viticolă Vinea Apoldia Maior – USAMV Cluj-Napoca, alături de alte produse marca USAMV Cluj-Napoca. Va fi o zi splendidă, pe care vă invităm s-o petreceți înconjurați de parfumul rozelor, în mijlocul cărora veți putea realiza fotografii memorabile!” transmit cei de la USAMV Cluj.
De asemenea, va fi amenajat un stand cu produse proprii ale stațiunii USAMV Cluj-Napoca – cireșe proaspete, legume, tradafiri la fir din colecție și alte flori, precum și vinuri albe de la Stațiunea Viticolă Vinea Apoldia Maior, a universității.