Un proiect inedit evoluează frumos la Turda. Construirea unei săli de sport subterane pentru o unitate de învățământ din localitate.
Construcția se realizează pe banii Parohiei Reformate, cea care construiește o sală de sport subterană la Liceul Josika Miklos. Lucrările sunt deja destul de avansate.
Din câte de vede din imaginile surprinse recent, chiar în preajma sărbătorilor de iarnă, construcția este edificată în proporție de 90%. Cel mai probabil se va finaliza în acest an.
Proiectantul este PLAN 31 care spune că a acceptat cu entuziasm această lucrare
„Parohia Reformată Turda a dorit să realizeze o sală de sport subterană, cu teren de sport multifuncțional la suprafață. Am acceptat cu entuziasm această provocare.
Soluția oferită de biroul Plan 31 Ro a fost de tip „semi top-down”…s-au realizat pereții incintei din piloți forați ø60cm, s-a realizat grinda de coronament pentru piloți, s-a săpat până la cota -4,00m și s-a realizat planșeul din grinzi T cu L=21m + suprabetonare. Ulterior s-a săpat până la cota -10,00m, s-a executat radierul t=60cm și finisarea pereților. Folosind această soluție, nu a fost nevoie de sprijiniri temporare, reducând astfel costul final al investiției.” spunea proiectantul în aprilie anul trecut.
De atunci lucrările au avansat considerabil. Exteriorul este complet definitivat, cel mai probabil se lucrează la finisaje interioare.
Oricum elevii de la Liceul Josika Miklos, vor beneficia de o sală de sport modernă la standarde internaționale.