În luna ianuarie 2011, viceprimarul Mircea Irimie anunţa vânzarea societăţii Roland Impex SRL către holdingul Succes, din judeţul Gorj. Informaţia, însă, era departe de realitate! Deşi viceprimarul Mircea Irimie vorbea despre omul de afaceri Nicu Sarcină, în acte vânzarea s-a făcut către o altă persoană.
La acea vreme, viceprimarul Mircea Irimie spunea: "Omul de afaceri Nicu Sarcină, care este un om deosebit, a fost la Turda pentru a vedea activele şi pasivele societăţii noastre. (…) Cei de la Succes vor extindere în tot judeţul, fiind interesaţi în acest moment de extinderea în Turda, Câmpia Turzii, dar şi în alte zone ale judeţului Cluj. Turda va deveni astfel un pol pentru întreg Ardealul. Activitatea de panificaţie şi restaurantul Milenium îşi vor continua activitatea pe Roland Impex SRL, iar comerţul va trece sub brandul Succes. Sunt foarte mulţumit. Am avut mai multe variante în care aş fi rămas cu mai mulţi bani, dar asta ar fi însemnat să spargem Roland în mai multe bucăţi sau să se renunţe la o parte din personal, iar eu nu am vrut asta. Mulţumirea familiei mele este că am adus un important om de afaceri la Turda, holdingul Succes fiind al şaselea din ţară, ca bonitate. Sunt cu plăţile la zi, inclusiv faţă de angajaţi, ceea ce firma Roland nu a mai reuşit în ultimul timp, din cauza lichidităţilor financiare. Sunt mulţumit că s-au păstrat toate locurile de muncă şi că holdingul Succes va reuşi să continue ceea ce noi am început şi să ducă acest proiect acolo unde poate ajunge".
TurdaNews a intrat în posesia unor date care dezvăluie un secret bine păzit de ochii opiniei publice, respectiv modul în care omul de afaceri Nicu Sarcină şi-a întins tentaculele în zona Turzii, prin intermediul unor inginerii financiare.
Cum a fost preluată Roland Impex SRL şi de cine?
În 11 ianuarie 2011, asociatul unic Mircea Irimie l-a cooptat în societate pe Drecea Constantin (37 ani), din Târgu Jiu. Procedura utilizată a fost "cooptarea prin aport de numerar". Era clar că această etapă era doar un prim pas, pentru că "aportul financiar" depus de noul asociat nu era decât de… 40 lei (corespondent unui procent de 0,01% din societate). Cu aceeaşi ocazie, Drecea Constantin a devenit administratorul societăţii, înlocuind-o astfel pe soţia viceprimarului, Simona Irimie.
În aceeaşi zi, însă, s-a mai luat o decizie în interiorul societăţii: Mircea Irimie a cesionat toate cele 99,99% din părţile sale sociale către noul asociat, iar acesta a devenit asociat unic! În documentele oficiale înregistrate la ORC, se spune: "Pentru părţile sociale cesionate, Irimie Vicenţiu Mircea a fost despăgubit la valoarea nominală cu suma de 333.060 lei, în contul asociatului Irimie Vicenţiu Mircea, deschis la Banca Carpatica Turda cu chitanţa nr. 18141139/11.01.2011, şi nu mai are nicio pretenţie faţă de Drecea Constantin sau societate". Cu alte cuvinte, oficial, preţul tranzacţiei a fost mai mic de 100.000 de euro.
În 9 iunie 2011, Simona Irimie a fost schimbată şi din calitatea de administrator al societăţii Roland Milenium SRL, la care societatea Roland Impex deţinea 99,99% din părţile sociale, iar soţia viceprimarului 0,01%. La acea dată, schimbarea s-a produs prin administratorul judiciar al SC Roland Impex SRL, respectiv BNP Consult SRL. Noul administrator a devenit Glăvan Ion-Matei (27 ani), un om de încredere al omului de afaceri gorjean Nicu Sarcină.
Au băgat-o în lichidare judiciară!
Cererea de lichidare judiciară a societăţii Roland Impex SRL a fost acceptată în 2 martie 2011, de Tribunalul Cluj – secţia Contencios Administrativ (Dosar 1394/1285/2011), după ce cererea a fost depusă în 28 februarie 2011. Administrator judiciar a fost numit societatea BNP CONSULT SPRL, cu sediul în Craiova, str. Al. I. Cuza, bl. 10A, parter, jud. Dolj.
Oficial, atât se ştie în acest moment: că societatea este în lichidare judiciară şi că în data de 28 septembrie 2011 se va definitiva tabelul cu creanţele societăţii (care sunt multe). Datoriile societăţii ating zeci de milioane de lei.
Societatea a funcţionat cu pierderi mari, în ultimii ani
Ce s-a întâmplat în societate, conform Raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă, nr. 1358, din data de 20.06.2011 (date extrase, subtitlurile ne aparţin):
– Societatea a încheiat ultimele exerciţiile financiare astfel: 2008 – pierdere de 926.107 lei, care a fost acoperită parţial de profitul anterior realizat, rămânând o pierdere neacoperită de 277.109 lei; 2009 – pierdere de 943.331 lei, care s-a adăugat pierderii anterioare si a totalizat o pierdere de 1.220.440 lei; 2010 – pierdere de 5.310.185 lei. Societatea avea înregistrate în contabilitate la 31.12.2008 active imobilizate în valoare de 12.812.032 lei constând în terenuri, construcţii, instalaţii tehnice si masini, alte instalaţii, utilaje si mobilier, imobilizări în curs, reprezentate de investiţiile în curs – fabrica de pâine si supermarket Rapso – si imobilizări financiare reprezentate de acţiuni cumpărate la SC Roland Millenium SRL (SC Roland Impex SRL este asociat majoritar, deţinând 99, 9% din părţile sociale ale SC Roland Millenium SRL).
– Datoriile societăţii au înregistrat o curbă ascendentă pe parcursul celor 3 ani. La sfârsitul anului 2008 totalul datoriilor înregistrate era de 16.670.000 lei, societatea având contractat un credit pe termen lung de 6.280.000 lei, o linie de credit de 3.985.000 lei si leasing-uri de 1.410.000 lei.
Societatea înregistra datorii către furnizori de cca. 4.500.000 lei, datorii către asociat de cca. 270.000 lei reprezentând finanţările făcute de acesta, salarii restante de aprox.130.000 lei si datorii către bugetul statului de cca. 95.000 lei.
Totalul datoriilor la sfârsitul anului 2009 a crescut cu 33% până la valoarea de 22.108.000 lei. Creditele contractate au fost suplimentate astfel societatea avea înregistrat un credit pe termen lung 10.310.000 lei, o linie de credit de 5.700.000 lei si leasing-uri de 1.530.000 lei. Datoriile către furnizori s-au redus cu 17% până la valoarea de 3.760.000 lei., iar datoriile către bugetul statului au crescut cu peste 500% până la valoarea de cca. 570.000 lei.
La finele anului 2010 valoarea totală a datoriilor a înregistrat o crestere usoară, de aprox. 2, 5%, ceea majorarea importantă fiind la nivelul datoriilor către bugetul statului, a căror valoare de 1.160.000 lei a crescut cu 200% faţă de anul precedent.
Veniturile au scăzut puternic în 2010 şi au explodat cheltuielile!
– Analizând contul de profit si pierdere se observă că veniturile de exploatare s-au menţinut la acelasi nivel în cursul anilor 2008 si 2009, iar în anul 2010 venitul acestora a scăzut la 84%.
Cheltuielile din exploatare s-au menţinut la aproximativ acelasi nivel în primii 2 ani analizaţi, ponderea cea mai mare având-o cheltuielile materiale, dar acestea au fost inferioare veniturilor si astfel s-a obţinut profit din exploatare. În anul 2010, desi veniturile din exploatare au fost mai mici, reprezentând numai 84% din valoarea veniturilor înregistrate în anul precedent, respectiv 17.700.000 lei, cheltuielile din exploatare au fost majorate cu cca. 1.000.000 lei faţă de anul 2009, fără a se încerca o reducere a acestora, corelată cu nivelul veniturilor. Astfel cheltuielile din exploatare în anul 2010 au fost cu mult superioare veniturilor, astfel că la finele exerciţiului s-a obţinut pierdere din exploatare. Datorită creditelor si leasing-urilor contractate de către societate cheltuielile financiare au înregistrat valori de cca. 1.830.000 lei în anul 2008, de 1.800.000 lei în 2009 si de aprox.1.700.000 lei în anul 2010. Aceste cheltuieli financiare au determinat pierderi financiare importante pe parcursul celor 3 ani, generând rezultate negative la nivelul exerciţiilor financiare.
Astfel desi în anul 2008 societatea obţinuse din exploatare un profit de aprox.900.000 lei, pierderea financiară de 1.830.000 lei a generat o pierdere de cca. 930.000 lei, situaţie care s-a repetat în cursul anului 2009, iar în anul 2010 pierderea din exploatare de 3.600.000 lei a fost majorată cu pierderea financiară de 1.700.000 lei, rezultând o pierdere de cca. 5.300.000 lei.
Societatea nu era rentabilă!
– Având în vedere valorile indicatorului rentabilitate se constată că societatea nu era rentabilă. În cursul anului 2009 s-a încercat o crestere a productivităţii prin reducerea personalului, dar aceasta nefiind corelată cu o altă măsură, nu a avut rezultatele scontate, ci doar a condus la o usoară ameliorare a valorilor indicatorilor. Analizând indicatorii de lichiditate se observă că societatea era în incapacitate de plată, încă din anul 2008 întrucât indicatorul capacitate de plată era sub 0, 5.
Valoarea indicatorului lichiditate globală ne indică o lichiditate proastă, iar indicatorul securitate financiară ne indică faptul că societatea prezenta un risc ridicat încă din anul 2008.
– Valoarea totală a datoriilor înregistrate la finele lunii februarie 2011 sunt de cca. 51.360.000 lei, reprezentând creditele societăţii de aprox. 17.780.000 lei, furnizori de 32.650.000 lei, care includ datoriile către SC Paspartout Com SRL, salarii restante de aprox. 296.000 lei, finanţări ale asociatului de 190.000 lei si datorii către bugetul statului de 444.000 lei, care au fost reduse până la 40% faţă de sfârsitul anului precedent.
Raportul o indică vinovată pe soţia viceprimarului!
– Desi la sfârsitul anului 2008 societatea a înregistrat o pierdere de 926.107 lei, în cursul anului 2009, pe fondul crizei economice, societatea a achiziţionat construcţii, instalaţii si masini, alte utilaje, majorându-si valoarea activelor imobilizate cu aprox. 3.000.000 lei.
Fără a se face o analiză a volumului veniturilor în cursul anului 2009, care s-au menţinut aproximativ la acelasi nivel faţă de anul precedent datorită crizei economice declansate la sfârsitul anului 2008, societatea a suplimentat creditele pentru investiţii si a contractat noi leasing-uri, care au generat cheltuieli financiare, determinând la finalul exerciţiului financiar o pierdere de 943.331 lei. Analizând creanţele societăţii, se observă că în cursul anului 2009, desi societatea făcuse investiţii si suplimentase creditele si împrumuturile si prin urmare nu dispunea de lichidităţi suficiente, având în vedere veniturile care se menţineau la acelasi nivel cu anul 2008, nu a făcut demersuri suficiente pentru încasarea clienţilor astfel că volumul clienţilor de încasat a crescut cu 63% faţă de anul precedent. Desi în anul 2008, la un nivel al veniturilor de 21.230.000 lei si un nivel al cheltuielilor de 22.160.000 lei, cheltuielile de exploatare fiind de 20.320.000 lei, a rezultat o pierdere de 926.107 lei, în anul următor, 2009, societatea nu a adoptat nici o măsură pentru reducerea cheltuielilor, în condiţiile în care veniturile obţinute erau aproximativ egale cu cele din anul 2008. În anul 2010 desi veniturile obţinute au scăzut cu 17% faţă de anul 2009, în continuare nu au fost adoptate măsuri pentru reducerea cheltuielilor, ci chiar mai mult, au fost majorate cu aprox. 1.000.000 lei faţă de anul 2009, conducând la o pierdere de cca. 5.300.000 lei. Desi în societatea avea un volum redus de lichidităţi, a căror cauze au fost menţionate anterior, a achitat datorii către furnizori în detrimentul achitării datoriilor către bugetul statului, reducând cu 17% valoarea datoriilor către furnizori si crescând cu 500% datoriile către bugetul statului. În anul 2010, datorită faptului că societatea nu a redus cheltuielile proporţional cu reducerea veniturilor si volumul lichidităţilor a fost mai mic, societatea nu si-a putut achita datoriile către bugetul statului, acestea înregistrând o crestere cu aprox. 600.000 lei. Conform indicatorilor economici calculaţi societatea încă din anul 2008 se afla în incapacitate de plată, cu o lichiditate proastă si cu un risc de securitate ridicat, dar a continuat să-si desfăsoare activitatea, fără a încerca să adopte politici si măsuri de
ameliorare a situaţiei economico-financiare.
Având în vedere cele prezentate anterior, se poate concluziona că administratorul social IRIMIE SIMONA JANETA domiciliată în Turda, (…), care si-a exercitat atribuţiile până la 11.01.2011, a dispus continuarea unei activităţi, generatoare de pierderi, care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăţi si a folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi.
În loc de concluzie
În zona Gorjului, se ştie că omul de afaceri Nicu Sarcină lucrează prin interpuşi. Aşa s-a întâmplat şi în cazul preluării Roland Impex SRL. Pe de o parte, procedeul include o schemă destul de simplă: preluarea societăţii şi intrarea în insolvenţă (dar nu înainte de a pune la dispoziţia holdingului Succes spaţiile comerciale, pe care holdingul gorjean le valorifică din plin în prezent). Astfel, proprietarul s-a asigurat că datornicii nu vor tăbărî pe el, în timp ce reţeaua de magazine şi fabrica de produce de panificaţie sunt folosite la turaţie maximă de holdingul Succes.
Asta şi datorită faptului că în spatele preluării societăţii Roland Impex SRL sunt oamenii lui Nicu Sarcină.
Dacă numele lui Drecea Constantin nu mai apare în istoricul relaţiilor comerciale, în care ar putea fi implicat şi Nicu Sarcină (fiind un "nume nou", conform datelor pe care le-am verificat), celălalt administrator, respectiv Glăvan Ion-Matei, care a fost numit la SC Roland Milenium, este "omul lui Sarcină" 100%. Acesta a fost implicat într-o altă afacere de-a multimilionarului din Gorj, în anul 2007. La vremea respectivă, a fost lichidată societatea de prestări servicii în minierit SC TPSUT SA, iar bugetul statului a suferit un prejudiciu de circa 16 milioane de euro, conform aprecierilor jurnaliştilor care au relatat cazul la acea vreme.
Societatatea lichidată era patronată în procent de 99,99% de SC Alternativa Com SRL din Runcu, patronată la rândul ei de un anume Sorin Câmpeanu. Şi el este considerat un om din anturajul lui Nicu Sarcină.
Întâmplător (sau nu?!) de lichidarea societăţii s-a ocupat lichidatorul BNP Consult Craiova. Adică, aceeaşi societate care acum este administrator judiciar la SC Roland Impex SRL! BNP Consult a valorificat utilajele SC TPSUT SA la circa 25% din valoarea lor (întâmplător?!). Beneficiară a fost o societate din Bucureşti, Promex Prod Export SRL, patronată de… Matei Glăvan (întâmplător?!). Aţi ghicit: omul lui Nicu Sarcină, care acum a venit la Turda! Firma respectivă era înfiinţată doar cu un an înainte şi avea ca obiect de activitate intermedierea comerţului cu produse diverse.
Deci, în concluzie: în timp ce SC Roland Impex SRL este purtată de la un termen la altul, pentru insolvenţă şi alte proceduri de acest gen, iar datornicii nu prea au şanse deocamdată să-şi recupereze banii (insolvenţa fiind o procedură folosită de unele companii pentru a se proteja de creditori), holdingul Succes îşi desfăşoară activitatea beneficiind de spaţiile comerciale, de restaurantul şi de fabrica de panificaţie a SC Roland Impex SRL, puse la dispoziţie de oamenii infiltraţi în preluarea societăţii viceprimarului Mircea Irimie.
Întâmplare… sau nu?!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.