m install
petlinii
nello construct

Avram Gal vrea o campanie bazată pe idei, proiecte şi principii

floris

Proaspăt intrat în Partidul Naţional Liberal, Avram Gal va candida în Colegiul 7- Câmpia Turzii pentru un loc în Camera Deputaţilor. Acesta a declarat în cadrul unei emisiuni realizate la Radio Transilvania că este un mare “păcat”, faptul că tinerii nu se prea duc la vot, în majoritatea situaţiilor pensionarii care sunt cei mai conştincioşi alegători votând şi luând deciziile în locul lor.

În cadrul acestei campanii, liberalul a precizată că se încearcă punerea accentului pe idei şi fapte, pe lucruri constructive şi nu pe blamarea adversarilor politici. Gal a apreciat votul uninominal ca fiind unul foarte edificator pentru persoana care candidează şi nu neapărat pentru partid…” în momentul în care parlamentarii erau aleşi pe liste, nu prea puteau fi traşi la răspundere. Se ştia foarte clar că primii doi aflaţi în capul listei vor câştiga un fotoliu în Parlamentul României…cu toate că nu erau oamenii locului, nu mergeau pe teren să vadă care sunt problemele cetăţenilor…pe atunci, niciodată, un tânăr care dorea să facă politică nu putea să iasă în evidenţă decât dacă părinţii erau “bazaţi” financiar” declară Avram Gal. Candidatul PNL a mai precizat că acum alegătorii pot să tragă la răspundere persoana care va fi votată, acum ea face parte dintr-un colegiu, reprezentând oamenii locului şi nu un întreg judeţ!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: