fbpx

Spectacol Zilele Comunei Luna

Duminică, 04 August 2019 la 17:00

Noua Hală, Comuna Luna

Intrarea liberă!

Eveniment

Primăria și Consiliu Local Luna organizează zilele comunei, duminică, 4 august.

Sărbătoarea fiilor satului debutează la ora 10 cu primirea invitaților, urmează o slujbă religioasă, Te Deum la Monumentul Eroilor, o masă festivă și un program artistic.

Spectacolul începe la ora 17 cu Amalia Chiper Iurian, Ionică Ivan, Mariana Deac, Vasile Mureșan, Ionela Moruțan și Nelu Gabor.

Programul artistic este completat de Asociația Femeilor Voluntare din Luna, Orchestra Codru de România, Ansamblul de Dansuri Populare Cununița al comunei Luna și Emanuel Cîrstea. La 21,30 este programat un foc de artificii.

Tot cu această ocazie persoanele marcante ale satului Luna vor primi titlul de „Cetățean de onoare”.

În semn de prețuire și respect pentru întreaga activitate depusă în slujba comunității, pentru merite deosebite vor deveni cetățeni de onoare:

  1. Profesor - director al școlii Luna – DAN NECULAE;
  2. Profesor - director al școlii Luna – IBĂNESCU MIHAI;
  3. Profesor - director al școlii Luna – NEGRĂU PETRU SIMION;
  4. Profesor - director al școlii Luna – ROȘCA CONSTANTIN;
  5. Profesor - director al școlii Luna – FETIȚĂ ANA;
  6. Profesor – FILIP ILEANA;
  7. Profesor Universitar – HADA TEODOR;
  8. Doctor inginer – INDRE GHEORGHE;
  9. Doctor inginer – HĂȘMĂȘAN GHEORGHE;
  10. Director inginer – HĂȘMĂȘAN TEODOR;
  11. Medic primar veterinar - IORDACHE VICTOR;
  12. Asistent medical – OCOLIȘAN MARIANA;
  13. D-nul – TULAI FLORIN.

Cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi și ele premiate de administrația locală. Este vorba despre două perechi: FETIȚĂ IOAN și FLORICA dar și GIURGIU VASILE și SUSANA.