fbpx

Colind pentru suflet

Marți, 18 Decembrie 2018 la 10:00

Palatul Cultural ”Ionel Floașiu”, Piața Mihai Viteazu nr. 8, Campia Turzii

Spectacol

Beneficiarii Centrului de Zi “Clement”din Municipiul Câmpia Turzii se vor întâlni în data de 18 decembrie 2018, începând cu ora 10:00 la Palatul Cultural “Ionel Floașiu”, în cadrul unui eveniment special dedicat colindului, în care mai multe voci se vor armoniza pentru a crea acea stare deosebită pe care numai în pragul sărbătorilor de Crăciun o poți avea.

Sub egida “Colind pentru suflet”, cei prezenți vor avea parte de recitaluri de poezie, colinde tradiționale, dar și de un moment de socializare careare menirea de a strânge legăturile formate între aceștia și echipa Centrului.

Acest gen de acțiuni se desfășoară în fiecare an pentru toți membrii Centrului “Clement”, care primesc cu mare drag inegalabila galerie de colinde închinate Sfintei Sărbători a Nașterii Domnului Isus.