Moldovan Răducan Cosmin, zis ”Piți”, a scăpat din arestul preventiv, după ce Judecătoria Turda i-a dat o condamnare cu suspendare pentru șantaj, după ce a amenințat 4 persoane, pe care le-a dus la muncă în străinătate, care are să-i dea fiecare câte 200 de euro, iar dacă nu îi dau banii, o s-o pățească ei și familiile lor.
”Condamnă pe inculpatul M R C la pedeapsa de:
– 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (persoana vătămată H T C);
– 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (persoana vătămată L S zis P);
– 1 an şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj (persoana vătămată M C T zis B);
– 1 an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată (2 acte materiale în 04 şi 07.09.2022, persoana vătămată M E).
În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite, amintite mai sus, şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni la care adaugă sporul de 1/3 din cealalte pedepse (1/3 din 4 ani – adică 1 an şi 4 luni) rezultând pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare, pentru un termen de 4 ani, termen de supraveghere care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
(…) În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă inculpatul ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii ori în cadrul Primăriei Comunei Frata. În temeiul art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.”, este decizia Judecătoriei Turda.
În fapt, s-a reţinut în esenţă, în luna august 2022, inculpatul (…) le-a propus persoanelor vătămate (…), să îi ducă la muncă în pentru o perioadă de 6 săptămâni, urmând ca fiecare să îi dea acestuia un comision de 200 de euro. Persoanele vătămate au acceptat, iar în data de 19.08.2022 au plecat împreună cu inculpatul şi alte persoane. Acolo, cele 4 persoane vătămate au constatat că nu vor lucra 6 săptămâni, ci doar 2, motiv pentru care la finalul acestei perioade, în data de 04.09.2022, s-au întors în țară, inculpatul rămânând acolo cu concubina sa.
Ulterior, inculpatul a contactat părțile vătămate prin intermediul unor apeluri video şi mesajele vocale, a început să le ameninţe că le va da foc la casă, va intra peste ei şi îi va bate, dacă nu îi dă fiecare suma de 200 de euro.
Printre mesajele vocale, inculpatul a transmis şi următoarele, conform probelor existente la dosar: „Vezi, până viu eu acas’, daţi banii la soacra, că dacă nuu, înainte la socru-to şi la soacra, vă servesc, să moară amândoi copiii, să iau cu unu d-aici. Când mă duc acas’ pregătiţi. Nu să ajung acasă, banii tre să şie la soacra, şi la (…) intru şî în cas’, o să videţi cu ochii voştri, eu una ştiu şi aia fac. Mo (…), da comisionu’? Tu ştiei de acas’ că tre să-mi dai 200? Di şe n-aţi stat la lucru? Ştiei că tre să-mi dai 200? V-am zîs săptămâna trecută că vă trag comisionu’? Şi tăt te spargi că care-i mai şmecher? Şmecherii mor repide, mă, şi proştii merge înainte! Nu să mă facă muierita pe câmp, cum i-o zis nebunu’ ălulalt, că-i nebun şi ăsta! Păi acu’ când mă duc la ie, chiar nebun îs. Ce te lauzi aşe? Comisionu’ oricum îl ieu de la muierita, nu îl ieu, dau 50 de milioane la Poliţie şi înaintea ta ţ-o bat, să vezi c-o ieu, să şiu şmecher, atunci-s şmecher, dacă nu-s şmecher şi moare (…). Că când ţ-o ieu, ţ-o bag în maşână ş-o duc la pădure şî ţ-o f*t înaintea ta. Nu să facă politică mare, ai ştiut de acas’ că tre să vă dau comision? Ai ştiut că tre să daţi comision? Di şe n-o stat la lucru? Te-o zăpăcit şi ai mers acas’? Păntru şe?”. Mesajul a fost transmis în limba romani (limba țigănească).
”Astfel, inculpatul le-a transmis persoanelor vătămate, prin intermediul unor apeluri video şi mesaje vocale trimise pe aplicaţia Facebook Messenger, folosită în comun de persoanele vătămate, că va intra peste ei în casă, îi va omorî şi să cumpere sicrie şi lumânări pentru copii, dacă nu îi dă fiecare suma de 200 de euro.
În data de 07.09.2022, inculpatul s-a întors în (…), iar în jurul orei 11:00, a observat-o pe persoana vătămată (…) pe terasa magazinului La (…) din sat, ocazie cu care a abordat-o şi a ameninţat-o pe aceasta că o va bate şi va intra peste ei în casă, dacă ea şi persoana vătămată (…) nu îi dau suma de 400 de euro.”, a menționat instanța.
Judecătoria Turda a ținut cont de faptul că inculpatul și-a recunoscut vina, că a stat în arest preventiv și că părțile vătămate au declarat că nu simt nicio teamă.
”Astfel, se va avea în vedere că inculpatul a avut o poziţie sinceră în timpul procesului, recunoscând faptele comise, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluţionarea justă şi cu celeritate a cauzei şi la aflarea adevărului, cu respectarea exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Instanţa va reţine că inculpatul are vârsta de 40 de ani, este căsătorit, studii 2 clase, muncitor necalificat, nu posedă antecedente penale, împrejurare ce constituie o stare de normalitate de altfel, dar în acelaşi timp a demonstrat şi o atitudine corectă faţă de întreg contextul relaţiilor sociale, în fapt inculpatul nemaifiind implicat până în prezent în infracţiuni de acest gen, evenimentele din prezentul dosar având un caracter izolat. De asemenea instanţa reţine că inculpatul a stat o perioada de peste 120 de zile sub o măsura privativă de libertate, cea a arestului preventiv, măsura care a fost de natură să îl conştientizeze pe inculpatul asupra gravităţii faptelor săvârşite. De altfel cu ocazia punerii în discuţie a măsurii preventive dispuse faţă de inculpat, acesta a relatat de fiecare dată că a înţeles gravitatea celor săvârşite. Totodată, importantă este şi poziţia persoanelor vătămate care au arătat că nu resimt nicio stare de temere faţă de inculpat, fiind vorba de un conflict care a escaladat şi din cauza stării de beţie sub care se afla atât inculpatul, cât şi una din persoanele vătămate. Aşadar, constatând că, dincolo de orice îndoială, faptele există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de către inculpat cu vinovăţie…”, a menționat instanța, în decizia dată ieri.
Toți ăștia nu prezintă pericol social pentru Judecătoria Turda nu? De asta Turda ajunge orașul borfașilor! BRAVO!