Compania E.ON Gaz Distribuţie pune la dispoziţia cetăţenilor, numerele de telefon pentru apeluri de urgenţă care pot fi apelate la orice oră în cazul depistării unor scurgeri de gaz în locuinţe.
Numerele de telefon 0265 200 928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Romtelecom şi cu tariful operatorului pentru toate celelalte reţele de telefonie) şi 0800 800 928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) pot fi apelate non-stop, întrucât un dispecer al companiei va sta la dispoziţia cetăţenilor care semnalează depistarea de miros de gaz.
De asemenea, cu scopul de a preveni eventuale evenimente mai grave, oamenii sunt sfătuiţi să anunţe într-un timp cât mai scurt posibil neregularităţile pe care le-au sesizat pentru ca astfel, echipajele specializate să poată interveni la timp. La imediata sesizare a mirosului de gaz din interiorul locuinţei, cetăţenii sunt îndrumaţi să recurgă la câteva măsuri de siguranţă cum ar fi: să stingă toate focurile, să deschidă imediat toate uşile şi ferestrele, să nu manevreze aparate electronice, să nu aprindă lumina, să nu verifice cu flacără instalaţiile de gaze naturale, şi nu în ultimul rând să sune la dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























