Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day.
La Cluj, ENEL are mii de abonați. Potrivit legii, în termen de la 90 de zile de la notificare, abonații companiilor de deistribuție de gaze naturale sau electricitate, au dreptul să își caute alte firme de distribuție, în caz contrar fiind preluați forțat de furnizorii desemnați de ANRE.
Enel a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări.
Cea mai mare parte a planului de vânzare de active – care vizează printre altele active din România şi Peru – va fi realizată până la finalul lui 2023, a informat într-un comunicat compania.
Enel, care şi-ar putea vinde de asemenea portofoliul de gaze din Spania, vrea să ajungă la finalul lui 2023 la un nivel al datoriei nete de 51 – 52 miliarde de euro, de la 69 miliarde de euro la finalul lunii septembrie.
În România, Enel este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, precum şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile, din anul 2005.
De asemenea, compania controlată de stat intenţionează să investească aproximativ 37 de miliarde de euro în următorii trei ani, din care 60% va fi în capacitatea de generare a energiei, clienţi şi servicii, iar 40% în dezvoltarea reţelei, relatează AGERPRES.























