În această dimineață pe scena municipalului turdean a avut loc prima premieră din acest an, având ca public țintă elevii școlilor turdene.
Spectacolului muzical "Ivan Turbincă", dramatizare după Ion Creangă, a fost gustat din plin de elevii ciclului primar de la Școala Horea, Cloșca și Crișan. Copiii au intrat în jocul actorilor, folosind un limbaj comun, reacționând la fiecare glumă și solicitare venită din partea personajelor puse în scenă cu atâta dăruire de trupa de actori ai municipalului turdean, dar și ai Teatrului Național din Cluj.
Ivan Turbincă este un spectacol vesel şi plin de înţelesuri, în care se demonstrează că, în relaţia cu Moartea, Moartea pierde. Un spectacol susţinut într-un ritm alert, în care replica savuroasă a lui Creangă se împleteşte cu muzica şi dansul.
Piesa este regizată de Daniel Vulcu, scenografia îi aparține Oanei Cernea; muzica: Dorin Griguță.
Din distribuție fac parte actorii: Petre Băcioiu, Ginuc Crișan, Mădălin Costea, Ilinca Mateescu, Maria Salcă, Renata Fabian, Diana Roșca, Diana Nedescu.
Galerie foto AICI.