Şeful postului de Poliţie din comuna Mihai Viteazu, Vasile Capătă, a reacţionat la articolul publicat în Ziarul AS, din 26 iunie 2009 („Comuna Mihai Viteazu, un El Dorado al fărădelegii”), prin intermediul altei publicaţii, respectiv… Ziarul 21. Ziarul 21 a publicat opinia lui Vasile Capătă sub formă de „scrisoare de la un cititor”.

Săptămânalul Ziarul 21 i-a oferit spaţiul său tipografic pentru ca şeful de post din Mihai Viteazu să încerce să-şi „spele” imaginea, destul de şifonată după dezvăluirile săptămânalului Ziarul AS. Asta după ce Ziarul AS solicitase un control al organelor competente, care să verifice implicaţiile şefului de post în tot felul de afaceri locale, dar şi modul în care a dobândit averea pe care o are.

Este ciudată reacţia sa, dar şi decizia celor de la Ziarul 21 de a-i publica opinia, în condiţiile în care nu a trimis nici un drept la replică publicaţiei care a scris despre unele situaţii dubioase de la Mihai Viteazu, în care pare a fi implicat şi şeful de post, Vasile Capătă.

Redăm opinia şefului de post Vasile Capătă, care va fi publicată la rubrica „Din cugetările cititorilor”, în ediţia de mâine a săptămânalului Ziarul 21:

„A face un bine cuiva, a-l ajuta pe cel care are nevoie, se pare că sunt lucruri greu de realizat. Binele şi adevărul nu sunt la îndemâna oricui. Trebuie să ai, cu adevărat, suflet pentru a putea să te lupţi pentru binele comun, pentru binele oamenilor lângă care trăieşti. Toate acestea trec neobservate, fac parte din firescul lucrurilor şi, mai ales, se uită repede.

În schimb, este foarte uşor să faci rău, să loveşti, să scuipi în obrazul celuilalt, să dărâmi ce s-a clădit prin munca de o viaţă, să loveşti cu parul pe la spate, să murdăreşti tot ce îţi iese în cale. Oricare nemernic poate face aşa ceva şi, până la urmă, doar un om sadic face rău numai din plăcere, fără nici un motiv. În biblie scrie: „cel ce se crede fără păcat, să ridice piatra şi să lovească”. Unii se cred fără pată şi de aceea consideră că au dreptul să lovească. Oricând şi pe oricine. Îmi este milă, ca să nu spun silă de astfel de oameni.

După o viaţă de muncă în slujba comunităţii, în slujba cetăţeanului, nu aştept nici răsplată, nici recunoştinţă, pentru că mi-am făcut doar datoria. L-am ajutat pe cal care a greşit, atât cât mi-a permis legea, dar, mai ales, am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a-i determina pe oameni să nu greşească.
Zile şi nopţi la rând, adesea până la epuizare, am fost prezent acolo unde m-a chemat datoria. Misiunea poliţistului nu se încadrează într-un interval de timp bine determinat, de opt sau zece ore. Misiunea se încheie numai atunci când ordinea a fost restabilită. Despre adevărul acestor vorbe pot depune mărturie sute sau chiar mii de oameni.

Nu mi-a fost ruşine să încalţ cizmele de cauciuc şi să muncesc în propria mea gospodărie, pentru a-mi susţine familia şi a-mi creşte cele trei fete.
Fără îndoială, oameni suntem, mai greşim, nu putem face pe voie tuturor. Pentru poliţist, obiectul muncii este omul. Se ştie că cel mai greu se lucrează cu oamenii. Ca atare, aplicarea legii nu este deloc o operaţie simplă, la fel cum nu este deloc uşor să ajuţi oamenii în slujba cărora eşti pus. De aceea, este dureros să fii împroşcat cu noroi doar în baza unor presupuneri, poveşti şi bârfe, nesusţinute de nici măcar o dovadă.
Vizavi de oamenii care procedează astfel cred că răzbunarea este una singură: să-i iert şi să las propria lor conştiinţă să îi judece. Dacă au aşa ceva. Oricum, nici o faptă nu rămâne nerăsplătită. Mai devreme, sau mai târziu, fiecare dintre noi îşi primeşte răsplata, pentru binele sau răul făcut”.