Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Câmpia Turzii de azi avea doar două puncte pe ordinea de zi. Însă, aciditatea consilierului PSD Daniel Armenean (foto) a declanşat câteva discuţii contradictorii, care au prelungit termenul de „câteva minute” la care s-ar fi aşteptat majoritatea că va dura şedinţa.
La primul punct, consilierii au dezbătut o rectificare negativă de buget, pe care au aprobat-o în cele din urmă. Dar nu înainte ca social-democratul Daniel Armenean să aducă anumite critici modului în care s-a gândit dimunuarea bugetului, pe capitole. „Se vede influenţa crizei economice şi în bugetul de venituri şi cheltuieli acolo unde trebuie să realizăm anumite lucruri pentru cetăţeni. S-a diminuat capitolul Salubritate cu 6 miliarde şi capitolul Transporturi – reparaţii străzi. Dar la toate celelalte capitole de cheltuieli nu se vede criza economică. Cheltuim tot, ba chiar mai mult!”, a acuzat Armenean. „În loc să discutăm de o rectificare, acum discutăm de alte lucruri. În principiu, cred că cineva i-a spus şi dânsul a repetat, că nu s-a înţeles nimic din ce a zis”, a fost replica democrat-liberalului Cristian Haiduc, care a sugerat că „indicaţiile” ar fi fost primite din partea lui Marius Bordea, preşedintele PSD Câmpia Turzii, care a fost absent de la şedinţă.
Mai e sau nu mai e legală licitaţia?
La punctul doi de pe ordinea de zi s-a discutat eşalonarea plăţii imobilului licitat în luna octombrie, respectiv terenul şi construcţia situate pe strada Teilor fn, fosta CT 11. Câştigătorul licitaţiei a solicitat să plătească 100.000 de lei până în 15 decembrie 2008, urmând ca diferenţa de 281.295 lei să fie achitată până în 31 martie 2009.
Consilierul PSD Daniel Armenean s-a arătat contrariat de acest proiect, susţinând că licitaţia nu mai e valabilă, deoarece contractul trebuia încheiat până în 16 noiembrie, lucru care nu s-a întâmplat (contractul nu era semnat la ora şedinţei). „Licitaţia a avut loc în nişte termene. După efectuarea licitaţiei schimbăm regulile licitaţiei şi nu e corect. Creem un precedent periculos”, a apreciat Daniel Armenean.
Însă, juristul Nicolae Ştefan a opinat că situaţia este legală din punct de vedere juridic, deoarece „s-a purtat o corespondenţă între părţi în interiorul celor 30 de zile, motiv pentru care s-a renunţat la acel termen, până se ajunge la un acord între părţi, pe o clauză contractuală”. „Cred că domnul Armenean vorbeşte din punctul de vedere al unui om care nu a investit nimic. Din punctul de vedere al unui om de afaceri, este normal să sprijinim o societate din Câmpia Turzii”, a fost părerea consilierului PD-L, Horaţiu Bretoiu. „Şi pentru alţii am făcut concesii, iar domnul Armenean n-a zis nimic. Omul e de bună credinţă, a dat un preţ foarte bun, dar banca încă nu i-a dat bani. Să fim mulţumiţi că am vândut la un preţ foarte bun”, a zis şi Cristian Haiduc (PD-L).
În cele din urmă, consilierii au aprobat eşalonarea plăţilor, cu 14 voturi „pentru” şi 2 „abţineri”.