m install
nello construct

După un scandal în benzinărie la Luncani, acuzat de lovire, a scăpat… că s-au prescris faptele!

floris

în 31 octombrie 2018, în jurul orei 23.30, în stația de carburanți Petrom din Luncani, s-a produs o altercație, după ce un individ certat cu legea, respectiv un bărbat de etnie romă, de circa 35 de ani, s-a luat de un șofer care își verifica presiunea pneurilor, fiind însoțit și de prietena lui.

De ei s-a apropiat un tip din Hădăreni, care i s-a adresat: „Cât este ceasul măi pi*dă?„. Partea vătămată (bărbatul agresat) l-a întrebat pe inculpat de ce îl jigneşte, iar inculpatul a scos din buzunarul de la geacă un cuţit cu lama de 10-12 cm, tip briceag, şi s-a îndreptat spre el, adresându-i ameninţări, respectiv „Vrei să îţi arăt că bag cuţitul în tine?”.

De frică, persoana vătămată a alergat în jurul pompelor de benzină, ulterior intrând în magazin, inculpatul continuând să îl urmărească. Fiind lângă frigiderul cu îngheţată, inculpatul l-a lovit cu pumnul în zona feţei, moment în care au venit alte două persoane care îl însoţeau şi au încercat să îl calmeze, fără a reuşi. Apoi, inculpatul a ieşit din magazin, cu intenţia de a-i tăia pneurile autoturismului persoanei vătămate.

Partea vătămată şi martora au reuşit însă să iasă din magazin şi să plece cu autoturismul înspre localitatea Lunca Mureşului, inculpatul a urcat atunci la volanul unui autoturism marca BMW, de culoare verde, şi a condus, plecând în urmărirea acestora, pe DJ 107F până în dreptul fabricii Transavia din Gligorești, unde persoana vătămată şi martora au reuşit să scape.

Ca să nu mai punem la socoteală și faptul că agresorul nici măcar nu deținea permis de conducere, dar cu toate acestea s-a urcat la volanul unei mașini, pentru a-i urmări pe cei doi!

Deși dosarul a fost întocmit de procurorii turdeni în anul 2018, în instanță a ajuns abia în vara acestui an. Și ghici ce s-a întâmplat la termenul din 10 ianuarie 2024?! A intervenit prescripția fatelor, iar agresorul a scăpat!

”Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului R T F, pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C.penal.”, a decis Judecătoria Turda, invocând prescrierea faptelor, care a intervenit după termenul de 5 ani, de la săvârșirea lor.

”Cu toate acestea, deși reține vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (1) C.pen., şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C.pen., instanța constată că nu poate fi atrasă răspunderea penală a acestuia pentru infracțiunile deduse judecății. La termenul de dezbateri din data de 10.01.2024, s-a pus în discuția contradictorie a părților aplicabilitatea în cauză a Deciziei Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. 1 C. pen. Raportat la natura juridică a prescripției răspunderii penale și finalitatea acestei instituții de drept penal, instanța observă că opțiunea legiuitorului român, dar și doctrina și practica judiciară, sunt în sensul că instituția prescripției răspunderii penale este una de drept substanțial în toate componentele sale, având ca finalitate stingerea raportului penal de conflict.”, a menționat instanța.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 54 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: