Interpretul turdean de muzică populară Mihai Trif este decis să revină în viaţa muzical-folclorică, după doi ani de absenţă, datorată unor probleme medicale. Pentru început, el a pregătit o primă piesă de pe preconizatul album.
Piesa se intitulează "Ai grijă tu, Doamne!", iar textul este compus chiar de Mihai Trif.
"După aproape 2 ani de absenţă şi după grele încercări am curajul să mai "pornesc" o dată motorul lui Mihai Trif, cel puţin pe plan artistic. Şi vreau să ştie Turdenii că m-am născut acolo şi o să vorbesc cu drag despre Turda oriunde am să ajung. Un om modest şi cu capul pe umeri, încerc să-mi găsesc locul meu şi încerc să transmit ceea ce creez eu "versuri şi linii melodice", sentimente şi trăiri. O să fie un album nou cu piese interpretate în timp de artişti consacraţi (Ex" Ion Cristoreanu") şi piese noi cu texte compuse de mine, cu texte rupte din viaţa mea trăită până acum sau versuri în care o să se regăsească orice Român. Îmi doresc pe viitor să apar din nou în faţa Turdenilor şi a Românilor pe scenă şi să îi fac să uite pentru un moment grijile zilei de mâine", ne-a declarat Mihai Trif.