Societatea de transport public urban, TUP Turda SRL, și-a prezentat bugetul de venituri și cheltuieli pentru acest an, după ce în toamna anului trecut i s-a aprobat o majorare cu 20% a tarifului la biletele de transport. În mod surprinzător, profitul companiei este estimat a fi mai mic în acest an, comparativ cu anul 2022, cu circa 30%. Cum se explică asta?!
Conform directorului Alin Popescu, după majorarea tarifelor cu 20%, compania ar preconiza un profit de 134.000 lei în acest an, după ce anul trecut s-a încheiat cu un profit preliminat la 197.000 lei. Practic, TUP Turda anticipează o scădere a profitului cu 32%. Ori, acest lucru nu se poate întâmpla decât în două scenarii: ori o creștere semnificativă a cheltuielilor (comparativ cu anul 2022), ori o scădere a veniturilor. Din datele prezentate, rezultă că e prima variantă, pentru că veniturile preconizate sunt în creștere.
Însă, interesant este că din veniturile totale ale companiei, doar 41% sunt venituri rezultate din vânzări de bilete sau de abonamente, diferența fiind acoperită de subvenții și transferuri (în baza unor servicii prestate).
Conform unor date prezentate de TUP Turda, la solicitarea de majorare a tarifelor, din luna octombrie 2022, rezulta că există mai multe categorii de persoane beneficiare de abonamente cu călătorii gratuite: 25.505 pensionari (cu vârsta peste 65 ani; cifră interesantă, în condițiile în care în statistici nu există acest număr de pensionari peste 65 de ani!), 2.720 de elevi, 2.284 de persoane cu handicap, 525 de foști refugiați, 400 de persoane nevăzătoare, 233 de foști deținuți politici, 100 de revoluționari, 31 de veterani și 12 cetățeni de onoare.
La nivel total, sunt 31.810 persoane beneficiare de gratuități, pentru care se suportă costurile de la bugetul local sau de la alte bugete, iar raportat la numărul călătoriilor decontate, rezultă că zilnic sunt 75 de curse pline (70 călători), care sunt cu beneficiari de călătorii gratuite. La aceștia se mai adaugă circa 5.700 de persoane care își achiziționează abonament.
Evident, datele privind numărul de călătorii efectuate de beneficiarii de gratuități sunt ”din burtă”, iar compania ar intra în colaps financiar dacă s-ar eficientiza decontarea călătoriilor efectuate de călătorii beneficiari de gratuități pe date reale (decontarea călătoriilor efective sau limitarea numărului de călătorii/lună), din cauza cheltuielilor foarte mari pe care le are, deși în mod paradoxal transportul în comun electric 100% ar fi trebuit să fie mult mai rentabil decât cel efectuat înainte de STP Alba Iulia (cu autobuze pe carburant, mai vechi).
În acest moment, circa 70% din cheltuielile companiei reprezintă cheltuieli de personal. Având în vedere situația financiară, care coincide oarecum cu perioada în care s-a solicitat o majorare de tarifului la bilete, nu este exclus ca o nouă majorare să fie solicitată.
Propunerile de salarizare, aplicabile de la 1 martie 2023, sunt următoarele:
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.