Festivalul de Folclor de la Turda care se va disputa la finele săptămânii, vine cu noutăți. Printre acestea se numără și inaugurarea șurii tradiționale din cadrul secției etnografice a muzeului turdean.
La Turda tradițiile nu se uită, ci sunt celebrate cu bucurie în locuri speciale. Indiferent de vârstă, adaptăm elementele tradiționale și le aducem într-un prezent modern, accesibil tuturor.
„Duminică, 28 iulie, începând cu ora 17:00 inaugurăm șura tradițională aflată în curtea Secției Etnografice – Muzeul de Istorie, în cadrul Festivalului de Folclor, când vom avea parte de reproducerea unui moment binecunoscut din vremurile de odinioară, jocul la șură.
Șura istorică face parte din proiectul cu finanțare europeană “Extinderea casei rurale și înființarea secției etnografice a Muzeului de Istorie Turda”.
Astfel, investițiile în infrastructura culturală au un impact profund asupra orașului nostru, care contribuie la:
Creșterea numărului de vizitatori și implicit a veniturilor pentru economia locală;
Accesul mai facil la resurse educaționale și la evenimente culturale frumoase;
Aprecierea identității și tradițiilor locale;
O mai bună interacțiune socială a locuitorilor.
Pozele nu doar că sunt absolut inspiraționale și grăitoare, însă ele ne reamintesc că tradițiile noastre trăiesc prin oamenii care le păstrează și le transmit mai departe” este mesajul Primăriei Turda.
Reamintim că la Turda s-a derulat proiectul „Extinderea casei rurale și înființarea secției etnografice a Muzeului de Istorie Turda”, derulat cu finanțare europeană.
Șura istorică reconstituită, adusă de pe Valea Arieșului, adaugă un farmec deosebit și va putea găzdui spectacole și ateliere în aer liber.
Obiectivul general al proiectului „ÎNFIINȚAREA SECȚIEI ETNOGRAFICE A MUZEULUI DE ISTORIE TURDA” a fost îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din municipiu și din împrejurimi, vizând îmbunătățirea calitativă atât a infrastructurii cât și a serviciilor culturale, educaționale și recreative.



















