Stadionul Municipal Turda va găzdui, duminică 13 noiembrie 2022, începând cu ora 9.00, un dublu eveniment fotbalistic: aniversarea a 61 de ani de la câștigarea Cupei României la fotbal de către Arieșul Turda și organizarea în premieră a Interligii Naționale de fotbal, pentru copiii născuți în anii 2013 (U10), 2014 (U9), 2015 (U8) și 2016 (U7).
Evenimentul este organizat de către clubul Sticla Arieșul Turda, în colaborare cu Primăria Municipiului Turda.
”La ceas aniversar – 61 de ani de la câștigarea Cupei României, Sticla Arieșul Turda este gazda Interligii Naționale de Fotbal, în data de 13 Noiembrie 2022!
Interliga Națională de Fotbal este o competiție condusă de FRF prin 8 manageri la nivel regional și 43 de referenți la nivel județean.
Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de un eveniment fotbalistic important, dedicat celor ce reprezintă viitorul fotbalului local, zonal și național!”, au transmis organizatorii.
Interliga Națională de Fotbal – ″Patru Campionate în unul singur″ se adresează celor patru categorii de vârstă:
✅U7 (n. 2016),
✅U8 (n. 2015),
✅U9 (n. 2014) și
✅U10 (n. 2013)
Toate cele patru echipe ale clubului joacă în același timp, dar pe terenuri diferite și pe categorii de vârstă. Timpul de joc alocat trebuie împărțit în mod egal pentru fiecare copil participant, indiferent de categoria de vârstă. Această măsură ajută la implementarea spiritului UEFA, conform căruia meciurile desfășurate la aceste categorii de vârstă să nu fie orientate în nici o măsură spre rezultat. Jocul trebuie să ofere copiilor o experiență de fotbal și distracție.
La nivelul județului Cluj sunt înscrise șase echipe:
1. ACS Sticla Arieșul Turda
2. CS Luceafărul Cluj-Napoca
3. FC CFR 1907 Cluj SA
4. CS Sporting Cluj-Napoca
5. ACS Academia de Fotbal Florești
6. ACS Academia de Fotbal Luceafărul Cluj-Napoca