De la o altercație verbală s-a trecut la violențe. Trei turdence au fost implicate într-un conflict care s-a soldat cu bătaie și rănirea unei persoane.
Incidentul s-a petrecut în luna aprilie a anului trecut dar sentința a fost dată abia acum de Judecătoria Turda.
Două femei din Turda au fost condamnate la închisoare, cu suspendare, după ce au lovit o a treia femeie inclusiv cu un par pe spinare; acestea au fost condamnate în urmă cu câteva zile de Judecătoria Turda pentru infracțiunile de lovire și alte violențe, respectiv tulburarea liniștii publice.
Fapta s-a petercut în 9 aprilie anul trecut, când între inculpate şi persoana vătămată a avut loc o altercaţie verbală, persoana vătămată reproşându-le celor două suspecte că îi adresează injurii ei şi copiilor ei. În aceste condiţii conflictul a degenerat, acestea angajându-se într-o altercaţie fizică.
Persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.
Victima și-a scos un certificat medico-legal, prin care s-au constatat numeroase vânătăi și excoriații.
Inculpatele au recunoscut faptele și probele și au fost judecate în procedură simplificată, cu reducerea cu o treime a pedepsei, relatează actualdecluj.ro
Cele două au fost condamnate, la nouă luni și respectiv șase luni de închisoare pentru lovire și alte violențe și trei luni pentru tulburarea liniștii publice, cu suspendare sub supraveghere, contopite aplicând pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare la care instanța a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, adică o lună, rezultând zece luni de închisoare, respectiv șapte luni cu suspendare sub supraveghere pentru doi ani.
Decizia a fost luată de Judecătoria Turda în 13 mai și e atacabilă cu apel în zece zile de la comunicare.