Tragedie într-o familie din Triteni Colonie, două persoane au murit ca urmare a intoxicației cu monoxid de carbon, medicii de pe ambulanță au încercat în zadar manevrele de resuscitare.
Seara trecută două persoane, un bărbat și o femeie de 55, respectiv 77 de ani au fost găsite decedate în locuință, moartea a survenit prin asfixiere ca urmare a intoxicației cu monoxid de carbon. Până la această oră se presupune că ar fi vorba despre o sobă defectă care a degajat gaze.
„Secția 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil din Triteni Colonie, comuna Tritenii de Jos au fost găsite două persoane decedate. Polițiștii care au intervenit la fața locului au stabilit că este vorba despre un bărbat și o femeie, membrii unei familii, cadavrele au fost transportate la unitatea medicală pentru necropsie, urmează să se stabilească și cauza exactă a decesului” afirmă reprezentanții IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.