Polițiștii clujeni au spart două chefuri care se derulau în plin val 5 pandemic. Primul eveniment era o onomastică, în timp ce al doilea eveniment era organizat într-un club, clandestin.
”La data de 5 februarie a.c., în cursul serii, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești s-au sesizat din oficiu, iar in urma verificărilor efectuate a fost identificat un eveniment privat organizat în localitatea Florești.
Au fost legitimate persoanele care se aflau în interiorul locației în acel moment, alături de organizator, fiind aplicate în total 13 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor Legii 55/2020, în valoare de 3.000 de lei.”, a precizat IPJ Cluj.
La cel de-al doilea chef organizat clandestin, polițiștii au descoperit și doi tineri care aveau decizii de carantinare, pe care nu le-au respectat.
”În jurul orei 19.00, desfășurarea unui alt eveniment privat a fost oprită de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești.
În urma activităților derulate, pe raza localității Florești a fost identificat un eveniment privat, fiind legitimate 16 persoane, printre acestea și organizatorul.
S-a constatat faptul că față de două persoane prezente în local era dispusă măsura carantinării la domiciliu, în cazul acestora fiind întocmite două sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 1.500 de lei fiecare.
De asemenea, conform prevederilor s-au aplicat măsuri legale fața de restul participanților și a organizatorului respectivul eveniment privat, acesta din urmă fiind amendat cu 3.000 de lei, conform prevederilor legale.”, a transmis IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
politia si presa – instrumentele dictaturii medicale comunistoide progresist elgebetequi, adica dictatura impusa de un (…)
ce vremuri traim ca pe vremea lui Ceausescu cand pentru o caseta data la maxim erai arestat si batut, doar ca ascultai rock’n roll
azi e deajuns sa dai manele la maxim ca vin sa te amendeze