Din datele furnizate de IPJ Cluj, rezultă că organele de anchetă au început urmărire penală împotriva a doi bărbaţi care au desfăşurat activităţi pe „lângă” lege. Primul dosar în vizează pe GRIGORE P, de 71 ani, din municipiul Câmpia Turzii, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, care în calitate de persoană fizică a ascuns un bun taxabil, respectiv un autoturism Aro, prin nedeclararea acestuia la compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei publice locale.
Prejudiciul cauzat este de 1.484 lei, recuperat în întregime. În ceea ce priveşte cel de-al doilea dosar, un bărbat de 49 de ani din Dej, este acuzat de Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acesta în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Dej a falsificat un contract de închiriere, prin contrafacerea scrierii şi l-a folosit la Administraţia Finanţelor Publice Câmpia Turzii. Poliţiştii au declarat că este cercetat în stare de libertate.