m install
nello construct

Dotări noi pentru ISU Cluj în cadrul proiectului ”Multirisc modul I”

floris

În cadrul conferinței de presă, inspectorul șef al ISU Cluj, domnul general de brigadă Ion Moldovan, a prezentat aspecte legate de operaționalizarea echipamentelor primite în cele două etape ale proiectului ”Multirisc modul I”, finanțat prin Fondul de Coeziune prin ”Programul Operațional Infrastructură Mare” POIM. 

De asemenea, acesta a menționat faptul că ultimele echipamente primite de unitatea noastră au fost un complet pentru persoane evacuate/sinistrate în sistem containerizat (trei containere), două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime (42m) cu nacelă, lift și posibilitatea de refulare a apei din nacelă, dar și o autospecială pentru păstrarea temporară și transport în regim frigorific. Alăturat găsiți lista completă a acestor echipamente, cât și materiale foto cu aceste echipamente.

Luni, 17 decembrie a.c. urmează să recepționăm trei ambulanțe SMURD tip B2 pentru echipajele de prim-ajutor, în cadrul aceluiași proiect, care vor ajunge la subunitățile din Cluj-Napoca, Turda și Huedin. Este îmbucurător faptul că în cadrul aceluiași proiect Serviciul de Ambulanță Județean Cluj primește 12 ambulanțe noi, unde, de asemenea, exista o nevoie foarte mare pentru acestea. Ne punem speranța ca prin intermediul Programului Operațional de Infrastructură Mare POIM să fie reînnoit tot parcul auto al unității până în 2020 .

Ca efect pe care îl vom simți imediat după primirea noilor ambulanțe va fi îmbunătățirea situației operative. Anul acesta am înregistrat o scădere a numărului de intervenții față de anul trecut, scădere cauzată în totalitate defecțiunilor dese și costisitoare ale ambulanțelor SMURD. Toate ambulanțele din parcul nostru au depășite normele de utilizare, ceea ce generează defecțiuni tot mai dese și costisitoare. Au rezultat astfel perioade semnificative în care ambulanțele SMURD au fost nefuncționale și a trebuit să suplinească lipsa lor echipajele SAJ.

De asemenea, este foarte important pentru misiunile care le avem de îndeplinit faptul că urmează să primim la începutul anului 2019, prin sprijinul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, o ambulanță de terapie intensivă SMURD de tip C1 și avem asigurări că vom primi din partea Primăriei comunei Florești o ambulanță nouă pentru echipajul de prim ajutor SMURD din localitate.

Trebuie să vă mai spunem că apreciem foarte mult și suntem recunoscători inițiativei Asociației Beard Brothers, care au venit în ajutorul nostru prin campania acerbă, demarată pe parcursul acestui an, pentru a strânge fonduri destinate unei noi ambulanței SMURD. Acești oameni au făcut eforturi incredibile pentru a strânge fondurile necesare și știm că sunt foarte aprope de a realiza obiectivele care și le-au propus la început de an. Mai multe detalii suntem siguri că vă vor da membrii asociației, la momentul potrivit.

Timpul mediu de reacție, pentru echipajele noastre, s-a menținut la 12 minute pentru ambulanțe și 14 minute pentru autospecialele de stins incendii/descarcerare, însă suntem nemulțumiți de acoperirea care există în zona comunelor Vultureni și Panticeu. Drept pentru care suntem în discuții avansate cu autoritățile locale din comuna Chinteni, pentru a operaționaliza un punct de lucru la ieșirea din localitate înspre Vultureni. Astfel, se va reduce timpul de răspuns cu ceea ce însemnă distanța parcursă de autospeciale din municipiul Cluj-Napoca până la ieșirea din localitatea Chinteni. După calculele și măsurătorile noastre, însemnă 14 minute scăzute din circa 30 de minute necesare pentru a ajunge autospecialele de intervenție la acele comunități.

De asemenea, am primit sprijinul și am găsit deschidere din partea autorităților locale din municipiul Gherla pentru a deschide acolo o stație SMURD.  Acest lucru însemnă că vom putea răspunde mai repde accidentelor ce au loc pe centura ocolitoare a localității sau în comunitățile din apropiere, unde intervin acum forțele din Detașamentul de Pompieri Dej.

Nu în ultimul rând, vrem să vă spunem că noile spații amenajate prin proiectul Consiliului Județean pentru dispeceratul comun ISU-SAJ, oferă condiții propice dispecerilor responsabili pentru gestionarea urgențelor medicale și celor din sfera situațiilor de urgență. Dispeceratul integrat funcționează în aceste spații de mai bine de un an și rezultatele condițiilor oferite dispecerilor încep să se simtă în activitatea acestora.

Am dori să transmitem celor interesați, faptul că primirea documentațiilor pentru avize și autorizații privind securitatea la incendiu și protecție civilă se va face după un program restrâns în perioada sărbătorilor și a sfârșitului de an. Volumul mare de dosare și solicitări înregistrat de Compartimentul de Avizare/Autorizare presupune gestionarea datelor prelucrate la sfârșit de an, astfel încât nu se nu se vor mai putea prelua alte dosare în perioada apropiată sfârșitului de an. Ultima zi de lucru cu publicul pentru anul 2018 va fi joi 20.12.2018, urmând să se reia programul de lucru cu publicul marți, 08.01.2019.

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 55 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Comentarii recente

Ultimele articole: