Miercuri semnalam faptul că o serie de mașini au fost vandalizate pe bandă rulantă pe o stradă din Cluj-Napoca. Proprietarii vor rămâne cel mai probabil cu paguba. În zonă nu sunt camere video.
Incidentul s-a petrecut pe strada Muncitorilor din Cluj-Napoca iar imaginile au fost postate pe un grup al șoferilor din localitate.
Acum ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public poliția a deschis un dosar de cercetare penală pentru distrugere
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, la data de 19 ianuarie a.c., o persoană a sesizat incidentul prin apel la numărul unic de urgență 112, reclamând distrugerea anvelopelor autoturismului personal. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, persoane necunoscute ar fi provocat pagube materiale mai multor autovehicule, constând în principal în deteriorarea intenționată a anvelopelor.
„În acest moment, trei persoane au formulat plângeri penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj pentru ZIUA de CLUJ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care au avut loc faptele și pentru identificarea persoanelor responsabile. În funcție de rezultatele anchetei, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
























