marian morar
m install
nello construct

Doliu la ISU Cluj: Un tânăr sergent a fost ucis de o boală necruțătoare

zamblau eugen

Tânărul sergent major al ISU Cluj, Berci Roberto Marcel, s-a stins din viață joi. Este doliu la ISU Cluj.

Sergentul major Roberto Berci, pompier militar în cadrul Detașamentului Dej al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, dar și membru al ansamblului „Someșana”, a pierdut bătălia cu o boală necruțătoare. Vestea i-a șocat pe colegi, dar și pe prieteni.

„Am aflat cu tristețe despre trecerea timpurie la cele veșnice a colegului nostru, sergent major Berci Roberto Marcel. Vestea a fost cu atât mai grea pentru noi, având în vedere că venise de curând din Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești în rândurile pompierilor militari din Cadrul Detașamentului Dej„, au transmis colegii tânărului de la ISU Cluj.

Absolvent al Liceului Teoretic ”Papiu Ilarian” Dej, promoția 2018, a ales să devină salvator și a urmat cursurile de formare pentru a încadra autospecialele de intervenție și a sări în ajutorul semenilor atunci când ar fi fost nevoie.

A fost repartizat după finalizarea pregătirii la ISU Arad, apoi s-a transferat, la cerere, în cadrul unității noastre. Un om cu suflet nobil, a făcut parte ani la rând din Ansamblu ”Someșana” din Dej, unde a lăsat o amprenta frumoasă și unde cu siguranță nimeni nu îl va uita. Din păcate, a fost luat dintre noi de o boală necruțătoare.

„Pentru cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu, vă informăm că slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 4 februarie a.c., de la ora 12:00, la Biserica Ortodoxă din satul Nima (Biserica de Sus).

Transmitem pe această cale sincere condoleanțe familiei îndurerate, cât și celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el!” mai anunță cei de la ISU Cluj.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2