Poliţiştii clujeni au depistat doi bărbaţi, bănuiţi că ar fi distrus o cabană din zona Sfântul Ioan, prin incendiere. Aceştia s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului.
Din verificările efectuate, s-a stabilit că cei doi ar fi pătruns în cabană după ce ar fi distrus lacătul aferent grilajului cu care era asigurată uşa de acces. În interior, aceştia ar fi pornit incendierea cu ajutorul unei brichete.
Totodată, poliţiştii au stabilit că bărbaţii implicaţi, în vârstă de 19, respectiv 20 de ani, ambii din Cluj Napoca, ar fi fost însoţiţi de alţi trei tineri, în privinţa cărora se efectuează cercetări pentru a li se stabili cu exactitate vinovăția în acest caz.
Investigaţiile continuă în cauză pentru documentarea întregii activităţi infracţionale. Cei doi tineri de 19, respectiv de 20 de ani, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere”, faptă prevăzută de Codul penal.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























