Trei clujeni au fost condamnați la închisoare cu suspendare, doi dintre ei fiind polițiști, iar a treia fiind atât angajată a primăriei Negreni, cât și iubita unuia dintre cei doi.
Totul a început de la un accident soldat doar cu pagube materiale, provocat de Gheroghe Matiș, polițist din comuna Poieni.
Și-a pus iubita să mintă pentru el
Potrivit procurorilor, Gheroghe Matiș a provocat un accident de circulație în orașul Huedin în noaptea de 22 spre 23 Iulie 2021, în jurul orei 3.35, acesta aflându-se sub influența alcoolului.
Imediat după accident, între orele 4.00-5.00, în timp ce se afla în locuința iubitei lui, Diana Ilea, din orașul Huedin, cu intenție, Gheroghe Matiș a determinat-o pe aceasta să se prezinte la Poliția orașului Huedin și să declare că ea era la volanul mașinii care avea numere provizorii de Germania.
Cei doi „l-au determinat pe agentul de poliție Eugen Zirbo să întocmească procesul verbal de contravenție în care a atestat aspecte care nu corespund adevărului, respectiv că femeia a condus autovehiculul, aplicându-i inculpatei sancțiunea avertismentului”, arată procurorii.
Eugen Zirbo era atunci angajat la Secția 8 Poliție Rurală Huedin, în prezent fiind agent de poliție în cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești.
Investigația procurorilor
„În noaptea de 22/23.07.2021, inculpatul Gheroghe Matiș s-a deplasat cu autovehiculul pe raza orașului Huedin, în mai multe locuri (benzinăria MOL, sala de jocuri de noroc MONACO, benzinăria LUKOIL), plimbându-se cu autovehiculul prin oraș chiar dacă în intervalul orar 01:00-03:00 a consumat băuturi alcoolice (bere cu alcool pe care a cumpărat-o din benzinăria LUKOIL Huedin).
În jurul orei 03:36, în timp ce se deplasa cu autovehiculul pe o stradă din orașul Huedin, din direcția Oradea spre Cluj-Napoca, inculpatul a acroșat un cap de pod, după care autovehiculul s-a răsturnat și a rămas pe partea carosabilă blocând drumul național 1 E 60 pe ambele sensuri de mers.
După aproximativ 4 minute, inculpatul a ieșit din mașină, fără să își ia telefonul mobil și a plecat de la fața locului, abandonând autovehiculul, iar de acolo s-a deplasat în fugă la locuința inculpatului Eugen Zirbo (polițist în cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin la acel moment), care locuiește la aproximativ 200-300 de metri de locul accidentului.
Acolo au decis ce să spună și în cele din urmă au reușit să o convingă pe Diana Ilea să mintă și să spună că ea se afla la volanul mașinii.” – transmit procurorii
Ca urmare, Gheorghe Matiș a fost condamnat la un an închisoare pentru instigare la fals în declarații, Eugen Zirbo la 8 luni închisoare pentru complicitate la fals în declarații, iar Diana Ilea la 8 luni de închisare pentru fals în declarații. Toate condamnările sunt cu suspendarea executării. De asemenea, Judecătoria Huedin i-a obligat pe cei trei inculpați la plata către stat a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia instanței poate fi atacată în termen de 10 zile.
Sursă: Cluj24.ro