În războiul declaraţiilor dintre conducerea societăţii Turda Salina Durgău SA şi primarul Tudor Ştefănie, un comunicat transmis presei miercuri după-amiază conţine un document care poate arunca în aer scena politică turdeană.
Este vorba de o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor de la societatea Salina Turda SA (care a administrat salina turdeană până în 2010), din data de 21 iulie 2004. Obiectul hotărârii, respectiv o majorare a capitalului social, nu are o importanţă atât de mare. Însă, semnătura din subsolul documentului, unde se precizează "Preşedintele Consiliului de Administraţie ec. Tudor Ştefănie", poate declanşa un adevărat seism politic local.
De ce? Pentru că semnătura şi documentul sunt datate… 21 iulie 2004. Adică, la o perioadă apreciabilă de timp după alegerile locale din 2004, când Tudor Ştefănie a câştigat pentru prima dată mandatul de primar, după ce în perioada 1996-2004 a fost viceprimar.
În primul rând, autenticitatea documentului e greu de pus în discuţie. Asta pentru că poartă o ştampilă a Oficiului Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj şi menţiunea "Conform cu exemplarul existent în dosarul de arhivă", cu semnătura aferentă. Data eliberării documentului pare a fi 07.11.2013. Iar după o zi, primarul Tudor Ştefănie a emis comunicatul privind solicitarea demiterii conducerii societăţii Turda Salina Durgău SA, pe care a acuzat-o de "management defectuos" (citeşte AICI). Există sau nu o legătură între aceste două acţiuni extrem de apropiate, totuşi?! Poate timpul va oferi răspunsul…
Documentul demonstrează incompatibilitatea primarului!
Practic, documentul în cauză demonstrează o presupusă stare de incompatibilitate a primarului Tudor Ştefănie, care la data de 21 iulie 2004 ocupa atât funcţia de primar, cât şi cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Salina Turda SA.
Asta pentru că Legea 161/2003 prevede, la articolul 87 alin 1 lit. d, că funcţia de primar este incompatibilă cu: "funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice". Cu alte cuvinte, primarul nu putea fi preşedintele CA de la Salina Turda SA şi nici măcar membru în CA!
Însă, ce nu se ştie în acest moment este perioada în care a ocupat funcţia respectivă la societatea comercială, cu atât mai mult cu cât incompatibilitatea amintită mai sus este menţionată şi în cazul viceprimarului.
Cert este că pe site-ul Primăriei Turda figurează o hotărâre a Consiliului Local, din anul 2006, luna mai, prin care este desemnat reprezentantul Consiliului Local în Consiliul de Administraţie al societăţii salina Turda SA, în persoana lui Aurel Feneşan (HCL-ul este ataşat în subsolul acestui articol).
Subiectul a fost aruncat în spaţiul public în anii 2006-2007!
Presupusa incompatibilitate a primarului a fost sesizată de PSD Cluj, în februarie 2006. EVZ a scris la vremea respectivă că PSD Cluj solicită prefectului Alin Tişe să constate încetarea de drept a mandatului de primar al lui Tudor Ştefănie, care s-ar afla în stare de incompatibilitate (citeşte AICI).
La vremea respectivă, PSD Cluj acuza că Tudor Ştefănie figurează ca administrator la SC Salina Turda SA şi că în 2004 a semnat un act în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie (foarte probabil, documentul obţinut acum de conducerea SC Turda Salina Durgău SA).
"Potrivit Legii anticoruptie (n.r. L161/2003, menţionată mai sus), functia de primar este incompatibila cu cea de administrator al unei societati comerciale. Termenele in care Stefanie putea opta pentru una dintre functii au fost depasite: 15 zile de la dobandirea functiei incompatibile sau 60 de zile de la intrarea in vigoare a legii. Astfel, potrivit legii, prefectul trebuie sa constate incetarea de drept a mandatului, la propunerea secretarului Primariei Turda", nota atunci EVZ.
"E clar ca s-a aflat in incompatibilitate, cel putin pentru o perioada. Astazi (ieri- n.r.) am solicitat datele oficiale de la societatea in cauza si, daca se demonstreaza prin acte ca este incompatibil, voi astepta propunerea secretarului pentru a emite ordinul de incetare a mandatului de primar", declarat la vremea respectivă prefectul Alin Tişe, actual senator PDL.
Ulterior, însă, subiectul a murit… subit!
PSD Turda a deschis proces… apoi a uitat de el!
Subiectul a existat sub forma unui proces, deschis de PSD Turda la Tribunalul Cluj, în 9 mai 2006 (DC 4202/117/2006, nr. format vechi: 4272/2006), însă după 5 termene, în 7 decembrie 2007, instanţa clujeană a închis dosarul, pe motivul: "Constata perimata actiunea reclamantei". Cu alte cuvinte, PSD Turda renunţase tacit la judecată.
Ce este interesant e că PSD Turda a deschis acţiunea în 9 mai 2006, iar imediat la şedinţa de Consiliu Local din luna respectivă (30 mai 2006), primarul Tudor Ştefănie a promovat proiectul de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant în CA de la SC Salina Turda SA. Întâmplare… sau nu?!
Poate avea efecte documentul dat publicităţii?
Întrucât lucrurile sunt destul de clare, se pune întrebarea: poate avea efect acest document, în condiţiile în care starea de incompatibilitate s-a consumat undeva în intervalul anilor 2003-2005? Teoretic, Agenţia Naţională de Integritate ar putea face lumină în acest caz, investigând situaţia concretă existentă în cadrul Consiliului de Administraţie de la SC Salina Turda SA, în conformitate cu prevederile Legii 161/2003 şi cu obligaţiile privind declaraţiile de avere şi de interese. Numai că, societatea Salina Turda SA a fost radiată din 18.10.2010. Şi ar putea fi o problemă cu accesul la unele documente, în afara celor existente la Registrul Comerţului. Teoretic, însă, Registrul Comerţului ar trebui să deţină o situaţie exactă în ceea ce priveşte Consiliul de Administraţie al societăţii Salina Turda SA, respectiv perioadele de mandat.
În cazul în care A.N.I. constată o situaţie de incompatibilitate, aceasta poate fi acceptată sau poate fi contestată în instanţă. Cert este că, indiferent de situaţie, în cazul în care constatarea se adevereşte, conform art. alin. 1 art. 25 din Legea 176/2010, o astfel de situaţie constituie abatere disciplinară, iar în baza alin. 2 al aceluiaşi articol, sancţiunea este interzicerea de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a constatării A.N.I. (de la data raportului, dacă nu e contestată sau de la data finalizărtii procesului, în cazul în care e constatată).
În oricare din situaţii, în cazul în care ar fi constatat în stare de incompatibilitate într-o perioadă anume, primarul Tudor Ştefănie şi-ar putea pierde mandatul de primar.
Acesta este documentul care poate arunca în aer eşichierul politic turdean:
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.