Potrivit informaţiilor furnizate de poliţia Turda, în această dimineaţă începând cu ora 10 va avea loc un marş de protest împotriva triplării taxei auto. Acesta va începe pe strada 22 decembrie, va continua pe strada Ştefan cel Mare, Calea Victoriei, spre Câmpia Turzii şi retur. Vineri, acelaşi gen de acţiune s-a bucurat de succes, atunci participând între 50-60 de persoane.
Triplarea taxei de poluare se aplică, conform deciziei guvernului, la toate maşinile înmatriculate în România, indiferent dacă sunt noi sau second-hand. Insă pe perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009, taxa pentru maşinile noi, cu motorizare de până în 2000 de centimetri cubi va fi suspendată.