accident kaufland turda

Din nou! Accident la intersecția de la Kaufland! (UPDATE)

Un nou accident s-a produs în urmă cu puțin timp, în intersecția de la Kaufland, pe Calea Victoriei din Turda. În accident au fost implicate două autoturisme.

La fața locului au ajuns polițiștii, dar și un echipaj SMURD, pentru acordarea primului ajutor.

Din câte se pare, la momentul producerii accidentului semafoarele nu funcționau. Cel mai prtobabil, este vorba despre o neacordare de prioritate.

Totuși, aceasta nu este o ”scuză” pentru șoferii care nu știu cum să conducă într-o intersecție, mai ales că nu era aglomerație la ora producerii accidentului.

Vinovat în această situație pare a fi conducătorul auto care a ieșit din parcarea Kaufland fără să se asigure.

Din nefericire, în acea intersecție se produc adeseori accidente.

Vom reveni cu detalii, după ce IPJ Cluj ni le va transmite.

accident kaufland turda

UPDATE:

”Conducătorul unui autoturism, un tânăr de 18 ani, care se deplasa pe strada Calea Victoriei, din direcția Câmpia Turzii spre Cluj-Napoca, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, care a ieșit din parcarea unui supermarket cu intenția de a vira la stânga.

În urma impactului, un bărbat de 55 de ani, pasager dreapta spate în autoturismul condus de bărbatul de 36 de ani, a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.”, a transmis IPJ Cluj.

ULTIMELE articole:

Leave A Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.