Membrii
Aceștia candidează la alegerile din 9 decembrie pentru un post de senator, respectiv pentru unul de deputat. Ambii sunt „oameni mereu alături de Câmpia Turzii“, îi laudă președintele
Evenimentul s-a produs în Sala Mică a Palatului Cultural Câmpia Turzii, ieri, cu începere de la orele 12:00.
Președintele PNL Cluj, Marius Nicoară, este candidat în Colegiul 3 Senat Gherla – Dej – Câmpia Turzii, pentru a doua oară.
Conform surselor din PNL, Marius Nicoară, are șanse foarte mari de a câștiga acel colegiu cu peste 50% din voturi și să ajungă direct senator.
La lansarea candidaturilor celor doi au participat membrii de frunte din PNL şi PSD, însă de la PC a participat doar preşedintele organizaţiei de tineret. Conform unor surse, conservatorii din Câmpia Turzii nu vor vota cu candidaţii USL, plătindu-le acestora "poliţia" de la "locale", când au refuzat susţinerea lui Avram Gal. Voturile conservatorilor vor merge înspre candidatul PPDD, Ioan Moldovan, care a fost membru PC până de curând.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























