m install
nello construct

Din 2024 bani de la stat pentru creșterea eficienței energetice a locuințelor

floris

Printr-un nou proiect anunțat de MIPE, cetățenii români vor putea beneficia de un ajutor substanțial primind din partea statului până la 76.500 de lei.

Proiectul, coordonat de echipa de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) va începe de la 1 ianuarie 2024. Ministrul de resort, Adrian Câciu, a anunțat inițierea acestui proiect cu un scop clar. Este vorba despre creșterea eficienței energetice a locuințelor. Se dorește ca românii să folosească mai mult energia verde. Iar în acest sens, Guvernul României, din bani europnei, va acoda vouchere de sprijin.

Este vorba despre Programul Național „Casa eficientă energetic”. “Obiectivul specific al investiției îl reprezintă crearea unui cupon (voucher) raportat la media suprafeței utile locuibile în România de care să stimuleze participarea populației, în special a segmentului vulnerabil la renovarea clădirilor rezidențiale unifamiliale aflate în proprietate proprie, în scopul creșterii cu minim 30% a eficienței energetice”, scrie în document.

Acest program va urma să includă acordarea de vouchere pentru populație. Este vorba despre o sumă de 25.000 lei dedicați achiziției de panouri solare. Și încă 25.000 lei pentru stocarea energiei produse de către aceste dispozitive. Per total, este vorba despre un voucher de până la 50.000 de lei.

Adirian Câciu a adus mai multe detalii și despre voucherele de 76.500 de lei pentru anveloparea sau schimbarea ferestrelor locuințelor. Acest program va fi derulat prin intermediul unei aplicații web. Aceasta din urmă va fi realizată de către echipa de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Aceasta va fi pusă din luna ianuarie la dispoziția doritorilor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

4 Comentarii
Cele mai noi Cele mai vechi
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 54 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: