Jurnaliștii de la postul de televiziune Digi 24 au atras atenția asupra podului care traversează Arieșul, din zona A&A, catalogându-l drept nesigur, unde ”trecătorii își riscă viața de fiecare dată când îl traversează”.
”Mii de şoferi îşi pun viaţa în pericol de fiecare dată când traversează podul peste râul Arieş, aflat pe DN1 la ieşirea din municipiul Turda spre Alba Iulia. Are structura de rezistenţă afectată de greutatea maşinilor şi placa de susținere a trotuarului fisurată. Construit în 1965, acesta nu a fost niciodată reparat integral.”, menționează postul de știri.
„Starea podului este atât de gravă încât partea carosabilă s-a desprins pur și simplu de ceea ce fusese odată trotuarul acestui pod. Acum între cele două există o crăpătură de cel puțin 40 de centimetri și se poate observa apa râului Arieș”, afirmă Alexandra Groza, jurnalist Digi24.
„Este afectată structura de rezistenţă a podului. Construcţia podului sunt grinzile, peste grinzi e o placă armată din care porneşte consola trotuarului. Aici e afectată placa asta care este peste grinzi. Oricând grinzile alea pot să se răstoarne. Altceva nu le ţine. (Jurnalist Digi24: În opinia dumneavostră de specialist cât de sigură este circulaţia pe pod?) Nu este sigură”, spune Ovidiu Micu, inginer constructor, care este și consilier local la Turda.
În prezent, produl se află în procedură de transfer, de la administrația locală către Ministerul Transporturilor/ CNAIR, care ar urma să facă lucrările de reparații capitale la pod, având în vedere că este situat pe drumul european, iar administrația locală nu are zecile de milioane de lei care ar fi necesare acestor lucrări de anvergură.
Apariția știrii de la Digi 24 ar putea ajuta în urgentarea acestui transfer și apoi demararea lucrărilor.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.