Primarul din Turda, Cristian Matei, a participat la un eveniment organizat de Ambasada Franței în România și de Institutul Cultural Francez din România, pe tema orașelor durabile, prezentând direcțiile strategice de dezvoltare a Turzii și proiectele care se derulează.
”Astăzi am participat la Întâlnirile Europene din Transilvania, eveniment organizat de Ambasada Franței în România şi de Institutul Cultural Francez din România. Această ediție are ca temă oraşele durabile, iar în cadrul atelierului moderat de Marian Florea, preşedintele Asociației Administratorilor Publici din România, am prezentat care sunt direcțiile strategice de dezvoltare a Turzii şi proiectele pe care le derulăm.”, a precizat primarul turdean, pe contul său de Facebook.























