Sunt o sumedenie de locuri faine de vizitat pe Valea Arieșului. Dealul cu Melci este unul dintre ele, o rezervație veche de milioane de ani din comuna Vidra.
„Melcii” sunt, de fapt, formațiuni încrustate în piatră acum 65-70 milioane de ani, în vremea când în locul unde se aflăm acum Apusenii exista o mare pe nume Tetis. Sub presiunea apei și sub acțiunea timpului, peste 30 de specii de moluşte şi-au lăsat aici „amprenta”, pe o suprafaţă de 4,30 ha, alcătuind acest recif senonian. Sunt forme și mărimi variate, cimentate în stâncă.
Dealul cu Melci este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip paleontologic), situată în județul Alba, pe teritoriul administrativ al comunei Vidra
Cu toate că vârful Dealului cu Melci nu se înalţă decât cu 15 m, față de sol, rezervaţia atrage, totuși, atenția prin aspectul ei bizar.
“Unicat geologic cu o vechime de 65 – 70 de milioane de ani, reprezintă o alternanță de conglomerate cu gresii și marne unde sunt încrustate 35 de specii de moluște, dintre care forma dominantă este Acteonella gigantea”, scrie pe panoul informativ de la baza dealului.
Ce pot sa vizitez în vecinătatea Dealului cu melci?
Peste drum de dealul cu melci, după o scurtă plimbare de 500 de metri, ajungeți la Cascada de la Vidra (Pișoaia) – o frumoasă cădere de apa de peste 18 metri înăltime.
Nu departe de dealul cu melci, la intrarea în comuna Avram Iancu se află casa Memorială Avram Iancu și un muzeu ce cuprinde exponate din domeniile: istorie, port popular, meșteșuguri și unelte agricole.
Bineînțeles că și Vârful Găina este unul dintre atracțiile turistice din apropiere. Sus pe vârf veți găsi Crucea Iancului și un bust săpat în marmură albă a marelui conducător. Iar în mijlocul verii -în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie aici se desfășoară Târgul de fete.
Alte locuri ce merita vizitate sunt Biserica veche din Vidra – Sfinții Trei Ierarhi -construită în 1712 și Cheile Văii Morii.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.