Despăgubirile de zeci de milioane de euro, care s-au acordat în zona Câmpia Turzii, de către controversata Agenție Națională de Retrocedare a Proprietăților (ANRP), a cărei președintă (Alina Bica) este arestată, într-un dosar de corupție privind tocmai aceste despăgubiri supraevaluate și a șpăgilor vehiculate în această mega-afacere din perioada de criză economică, vor intra în vizorul DNA!
”Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie şi Curtea de Conturi pentru modul în care au fost soluţionate, de-a lungul timpului, unele dosare privind retrocedarea de imobile. Potrivit unui raport al corpului de control al premierului, peste 2.200 de dosare au fost aprobate cu prioritate de comisia ANRP pentru motive halucintante: depresie, colon iritabil, atacuri de panică sau osteoporoză. S-au acordat astfel miliarde de euro despăgubiri.”, menționează România TV.
Printre aceste despăgubiri uriașe figurează două care au legătură directă cu Câmpia Turzii.
Prima este o despăgubire de 54.475.000 de lei, în Dosarul ANRP 3585/CC, soluționat prin Decizia 3686/04.12.2008, în favoarea titularului Szeplaki Emma (moștenitor Szeplaki Kalman) și a cesionarilor Hus Teodor Vasile (1/2) și Dandoci Gabriel Dominic (1/2), acesta din urmă fiind localnic din Câmpia Turzii, lider al romilor și fiul omului de afaceri, fost consilier local, Dandoci Gligor.
Dandoci Gabriel a încasat 27 de milioane de lei, dar… unde-s banii?! În șpăgi?!
Conform dosarului mai sus amintit, Dandoci Gabriel Dominic ar fi încasat peste 27 de milioane de lei. Însă, mare parte a banilor nu există, așa după cum rezultă dintr-o declarație de avere dată de persoana în cauză, în anul 2012.

Conform unei declarații date în 14 aprilie 2008, la acea dată Dandoci Gabriel Dominic nu avea nimic în proprietate, nu avea conturi în bănci, avea o datorie de 9.500 de euro la Banca Transilvania și figura cu un venit anual de 9.200 de lei, în calitate de angajat la Agenția Națională pentru Romi (sursa: ANI). La data respectivă, figura asociat unic la AGM Cons SRL (sursa: ANI), o societate cu o cifră de afaceri insignifiantă la acea perioadă (2008: 53.684 lei, sursa: mfinante.ro).
În plus, conform unui document din anul 2010, figura cu datorii la Primăria Câmpia Turzii (document Anunț colectiv nr. 14.953/31.05.2010), fiind emisă somația cu nr. 15.491/31.05.2010, respectiv titlul executoriu cu nr. 15.475/31.05.2010 (sursa: Primăria Câmpia Turzii).
Peste 4 ani, aceeași persoană avea o declarație de avere impresionantă: 1 apartament de 96 mp în Cluj Napoca (cumpărat în 2009), o vilă de 330 mp în Cluj Napoca (cumpărată în 2010), 1 autoturism Porche Panamera (fabricat în 2011, deci aproape nou), un autoturism vândut în decembrie 2011 cu 80.000 de euro, conturi în bănci (1.002.000 lei și 13.700 USD). Asta deși veniturile familiei se ridicau la… 12.000 de lei/an! (sursa: ANI).
Totuși, bunurile dobândite și conturile din bănci nu depășesc valoarea de circa 3 milioane de lei. Cu alte cuvinte, 24 de milioane au ”dispărut” în conturi ascunse din străinătate (care, în mod normal, trebuiau trecute în declarația de avere!), în șpăgi pentru soluționarea dosarului (după cum face referire DNA, în dosarul în care e cercetată Alina Bica, fosta șefă ANRP) sau… sunt bani ținuți ”la saltea” (variantă mai greu de crezut)!
Probabil, DNA va face lumină în acest caz!
Alt caz, alte zeci de milioane de euro!
Un alt caz care are legătură cu Câmpia Turzii este cel din dosarul 6123/CC al ANRP, soluționat prin Decizia 8046/18.05.2010, în favoarea titularului Betegh Katalin și a cesionarului Barbu Marius, la suma de 93.615.995 lei.
Bucureșteanul Marius Barbu (45 ani) a primit 93.615.995 lei, în dosarul 6123/CC, soluționat în 18.05.2010, pentru patru bucăți de terenuri, în suprafață totală de 493.486mp, fiind pe locul 13 în topul celor mai mari despăgubiri acordate de Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților. Dacă veți face un calcul simplu, veți descoperi că i s-a acordat aproximativ 43 de euro/mp!!! O sumă colosală! De menționat că România era ”în perioadă de criză”, după cum ne spuneau guvernanții, funcționarii publici, profesorii și alți angajați ai statului primind salarii diminuate, în timp ce alții își pierdeau locurile de muncă și deveneau șomeri. Cu toate acestea, ”afacerile” de acest gen au înflorit și au îmbogățit cercuri de interese politico-financiare.
Citește și: O nouă retrocedare cu semne de întrebare, la Câmpia Turzii! O ”afacere” de 21 de milioane de euro!
În 12 aprilie 2014, chiar premierul Victor Ponta făcea referire la Câmpia Turzii, menționând numele localității pe lista retrocedărilor care ridică semne de întrebare, cazul concret fiind cel menționat anterior!
”Ca un prim exemplu, un prim exemplu… Bun, exemple de eficienţă administrativă în două-trei luni de la momentul cesionării unor drepturi litigioase: la Primăria Câmpia Turzii, fostul proprietar cesionează dreptul către o persoană în martie 2010 pentru 500.000 de euro. Cesionarul obţine, în mai 2010, la două luni după, 20 de milioane de euro – după ce plătise 500.000 de euro. Dosarele au fost tergiversate la nivel local şi ANRP până când s-a găsit cesionarul capabil. La ANRP s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor – era dosarul 6.123 şi atunci ANRP-ul a decis să le soluţioneze până la 6.200. Partea proastă e că a soluţionat acest dosar, dar patru mii din cele 6.200 nu le-a mai soluţionat nici până în ziua de astăzi.”, spunea primul ministru (sursa: gov.ro).
Cine este Betegh Katalin?
Conform informațiilor puse cap la cap, în urma unor investigații ale TurdaNews, se pare că Betegh Katalin ar fi moștenitoarea familiei nobilului Betegh, care a cumpărat la un moment dat mai multe proprietăți în zona Ghiriș-Sâncrai, actualul municipiu Câmpia Turzii. Numele lui Betegh Katalin (Câmpia Turzii, str. Pastorului 30) figurează recent, pe un certificat de urbanism emis de Primăria Câmpia Turzii, în luna mai 2014, pentru consolidare și înlocuire învelitoare la conacul de pe strada Teilor nr. 10 (clădire Grădinița nr. 3).
Numele lui Betegh Kalalina mai apare și într-o hotărâre de Consiliu Local, din ianuarie 2013, prin care clădirea respectivă a fost trecută din domeniul public în cel privat al municipiului, pentru ca apoi să fie restituită. Este vorba de HCL 3/24.01.2015.
Însă, revenind la precizările făcute de primul minsitru Victor Ponta, este interesant de văzut ce solicitare de retrocedare a existat la Primăria Câmpia Turzii, cine a fost implicat în ”tergiversarea” sa (în condițiile în care, în alte cazuri, s-au rezolvat mai rapid!) și apoi cine a mijlocit și profitat de pe urma tranzacției în care a fost implicat bucureșteanul Marius Barbu.
Toate neregulile din dosarele de retrocedare au fost sesizate de Corpul de Control al Guvernului, într-un raport întocmit în acest sens, raport care va face obiectul unei plângeri la DNA.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























