m install
petlinii
nello construct

VIDEO – Descinderi la cămătarii din Turda! (UPDATE: Vezi cine-s cămătarii!)

zamblau eugen
floris

În cursul zilei de ieri, polițiștii au făcut 3 percheziții la Turda, care vizau activitatea de cămătărie.

„La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Turda, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și al jandarmilor Detașamentului 4 de Jandarmi Turda, au pus în aplicare 3 percheziții domiciliare pentru documentarea activității infracționale a 2 persoane.

În dosarul penal sunt vizați un bărbat în vârstă de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de camătă, furt, șantaj, înșelăciune, răzbunarea pentru ajutorul dat justiției și violare de domiciliu și o femeie în vârstă de 29 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii de camătă, ambii din municipiul Turda.

Din activitățile investigativ-operative derulate de polițiști, reiese faptul că, de la începutul anului 2021 și până în cursul lunii iulie 2022, bărbatul ar fi oferit diverse sume de bani mai multor persoane, cu titlu de împrumut, uneori prin intermediul femeii de 29 de ani, pentru care, la restituire, ar fi perceput sume chiar și de 8 ori mai mari, împrumuturile fiind cuprinse între 100 de lei și 4.000 de lei.

Pentru a se asigura că sumele de bani vor fi remise de persoanele vătămate, bărbatul le-ar fi constrâns cu amenințări și agresiuni fizice. De altfel, în unele cazuri acesta le vindea diferite bunuri pe care le estima la valori mai mari decât cele reale, pentru a primi de la aceștia sume mai mari de bani.

În lunile ianuarie a.c. și februarie a.c., acesta s-a întâlnit cu un bărbat căruia i-ar fi împrumutat de mai multe ori sume de bani, ocazie cu care i-ar fi sustras, din mână, suma totală de 2.200 de lei.

În luna octombrie a.c., aflând că un martor a fost audiat de organele de poliție în privința activității sale infracționale, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința de domiciliu a martorului, unde l-ar fi amenințat și agresat fizic.”, a precizat IPJ Cluj.

Cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Turda a dat arest preventiv pentru bărbat și control judiciar pentru femeie.

UPDATE:

Persoanele reținute de polițiști sunt Bisioc Aurel și Costea Mariana.

”Admite propunerea Parchetului de arestare preventivă a inculpatului B. I. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: camătă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 351 din Codul Penal (persoanele vătămate N. Ș., B. R. M., C. L., M. T. C. și F. A.), furt, prev. și ped. de art. 228 alin. 1 din Codul Penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul Penal (2 acte materiale cu privire la N. Ș.), șantaj, prev. și ped. de art. 207 alin. 1 și 3 din Codul Penal (persoana vătămată Ș. A. O.), înșelăciune, prev. și ped. de art. 244 alin. 1 din Codul Penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul Penal (2 acte materiale cu privire la persoana vătămată Ș. A. O.), răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, prev. și ped. de art. 274 din Codul Penal (persoana vătămată M. T. C.), violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. 1 din Codul Penal (persoana vătămată F. A.), șantaj, prev. și ped. de art. 207 alin. 1 ?i 3 din Codul Penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul Penal (2 acte materiale cu privire la persoana vătămată F. A.), totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul Penal. În temeiul art. 226 alin. 2 C.proc.pen., dispune arestarea preventivă a inculpatului B. I. A. pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 25.11.2022 până la data de 24.12.2022, inclusiv. În temeiul art. 227 alin. 1 din Codul de procedură penală respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda formulată față de inculpata C. M. În temeiul art. 227 alin. 2, raportat la art. 211 din Codul de procedură penală dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu data de 25.11.2022 și până la data de 23.01.2023, inclusiv, faţă de inculpata C. M., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de camătă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 351 din Codul Penal, cu aplicarea art. 46 alin. 2 din Codul Penal (persoana vătămată B. Roxana M. și persoana vătămată F. A.).”, a decis Judecătoria Turda.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: