Poliţiştii şi procurorii DIICOT efectuează, marţi, 30 de percheziţii în judeţul Bistriţa-Năsăud la persoane bănuite de sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania şi din alte ţări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României, plasarea armelor în circuitul ilegal, trafic de droguri şi abuz în serviciu.
Acţiunea are loc în cadrul unei cooperări internaţionale cu reprezentanţi ai Guardia Civil din Spania şi Europol, potrivit comunicatului de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Participă specialişti criminalişti şi luptători de la acţiuni speciale din Alba și din alte 14 județe, operațiunea fiind una de amploare.
Mascații au descins în județele: Bistriţa-Năsăud, Mureş, Cluj, Alba, Arad, Harghita, Covasna, Maramureş, Sălaj, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Sibiu, Suceava şi Neamţ.
„În perioada iunie 2022 – septembrie 2023, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud – Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu DIICOT – BT Bistriţa-Năsăud, au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic şi trafic de droguri de risc şi mare risc.
Membrii grupării ar fi acţionat pe două paliere: sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania sau din alte ţări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României şi plasarea armelor în circuitul ilegal, în vederea utilizării acestora la acţiuni de braconaj cinegetic şi la alte activităţi ilegale, respectiv distribuţia de droguri de risc şi mare risc în judeţul Bistriţa-Năsăud”, se arată în comunicatil DIICOT.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























