Consilierul județean Ioan Oleleu (PSD) a demisionat din funcția pe care o deținea în Consiliul Județean Cluj, după ce nu cu mult timp în urmă a demisionat și din funcția de vicepreședinte, pe care o deținea în aceeași instituție.
Ioan Oleleu nu și-a motivat gestul.
Demisia sa dă posibilitatea următorului membru suplean al alianței USL (PSD-PNL) de a intra în forul deliberativ județean. Însă, abia acum vine suspansul.
Următorul pe lista USL este Ioan Deac, din Câmpia Turzii. Însă, conform unor surse, acesta a plecat din PNL la PLR. Dorin Lojigan, președintele PNL Câmpia Turzii, spune că a auzit despre acest lucru, dar la PNL Câmpia Turzii nu există nici o demisie depusă din partea lui Ioan Deac.
Agitația este mare pentru că fiecare loc de consilier județean e atent calculat atât de PSD, cât și de PNL, pentru a putea forma o majoritate în Consiliul Județean. Chiar dacă Ioan Deac ar accede în Consiliul Județean, există un mare semn de întrebare în ceea ce privește jocurile sale politice, în condițiile în care s-a declarat un adept al lui Tărciceanu, care a plecat din PNL, fondând un nou partid, respectiv PLR.
Pe de altă parte, în cazul în care liberalii nu i-ar putea da OK-ul lui Ioan Deac, pentru că nu mai este membru PNL, următorul pe lista supleanților ar fi tot un politician din Câmpia Turzii, respectiv Mihai Șandru. Acesta din urmă este membru PSD.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.























