Oficialii din localităţile înfrăţite cu Turda au remarcat procesul de "înfrumuseţare" al municipiului Turda, menţionând acest aspect în cadrrul luărilor de cuvânt care au avut loc vineri, la întâlnirea de la Primăria Turda.
Au fost prezenţi delegaţi din localităţile Torontaltorda (Serbia), Bihartorda (Ungaria), Hodmezovasarhely (Ungaria) şi Kiskunfelegyhaza (Ungaria).
La întâlnirea cu oficialii locali, respectiv primarul Tudor Ştefănie, viceprimarul Lucian Nemeş, deputatul Mircea Irimie şi consilieri locali, delegaţii oaspeţi au spus că relaţiile de colaborare trebuie continuate şi aprofundate.
Cel mai dornic în acest sens a fost primarul din Kiskunfelegyhaza, Kapus Krisztian, care a spus că deja există o colaborare între liceul din localitatea maghiară şi liceul "Josika Miklos" din Turda, care a fost înfiinţat şi la rugămintea sa, iar această colaborare trebuie extinsă şi în zona administrativă, lansând o invitaţie deschisă primarului Tudor Ştefănie, pentru a efectua o vizită în ungaria, spre finele lunii septembrie.
Oficialul turdean a răspuns afirmativ invitaţiei şi a promis că va fi la Kiskunfelegyhaza, alături de alţi delegaţi din Turda, pentru a aprofunda relaţiile de colaborare dintre cele două localităţi.
Oaspeţii străini au participat şi ei la programul Zilelor Municipiului şi au vizitat împrejurimile, inclusiv Salina Turda, cel mai important obiectiv turistic local.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.