Situație comică în administrația locală din Câmpia Turzii: viceprimarul Sabin Ghemeș a fost amendat de un polițist local, instituție care este subordonată Primăriei, iar articolul prin care viceprimarul a fost făcut public de rușine a fost publicat de un angajat al Primăriei!
Viceprimarul Sabin Ghemeș își parchează mașina de teren de regulă în acel loc (de precizat că acest autovehicul nu apare menționat în declarația de avere, deși este utilizat de viceprimar de foarte mulți ani, inclusiv în perioada mandatului de viceprimar), respectiv în fața fostei intrări în Primărie (lângă părculeț), așa că încă nu e lămurit de ce tocmai acum a încasat amendă de la Poliția Locală, instituție subordonată administrației locale. Iar angajatul Primăriei, Adrian Soporan (care este și jurnalist la un săptămânal local), tocmai azi a văzut că mașina nu era parcată OK și… a scris!
Pe de altă parte, polițiștii locali au amendat recent și societatea Compania de Salubritate Câmpia Turzii SA, subordonată administrației locale, cu 2.500 de lei, pentru că nu a respectat normele de mediu, din mașina de colectare a deșeurilor scurgându-se un lichid urât mirositor.
Probabil, următoarea mișcare va fi o dispoziție de amendare din partea viceprimarului, pentru angajatul Primăriei (jurnalist), care încă nu și-a publicat declarația de avere pe siteul insituției, deși avea această obligație.