Începând cu data de 6.10.2011 se preiau cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, conform HG nr.920/2011, în următoarele locaţii:
– sediul Cantinei de Ajutor Social – str. Mihai Eminescu, nr.1;
– punctul de încasare a impozitelor şi taxelor de pe str. C.Victoriei, nr.102-104, Oprişani;
Formularele se vor ridica de la sediul Cantinei de Ajutor Social – str. Mihai Eminescu, nr.1 şi de la punctul de încasare a impozitelor şi taxelor de pe str. C.Victoriei, nr.102-104, Oprişani;
Cererile vor fi însoţite de următoarele acte:
– Copii după B.I. sau C.I;
– copii după certificatele de naştere pentru copiii sub 14 ani;
– Copie după livretul de familie;
– Adeverinţe cu venitul net, cupoane de pensie sau alte acte doveditoare ale venitului net din luna anterioară depunerii cererii;
– Certificat fiscal;
Cei care se încălzesc cu gaze naturale, vor ataşa la cerere şi o factură de gaz;
Menţionăm că limitele de venituri între care se acordă ajutorul pentru incălzirea locuinţei sunt între 155 şi 615 lei net/membru de familie.
În cazul familiilor si persoanelor singure, beneficiare de ajutor social acordat în baza Legii 416/2001, care utiltiează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, ajutorul de încălzire se acordă pe baza listei întocmită de Serviciul Public de Asistenţă Socială situat pe str. Dacia, nr.1.
NOTĂ:
Familiile şi persoanele singure care au în proprietate cel puţin unul dintre bunurile: clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu sau alte imobile aflate în proprietate, cu excepţia locuinţei de domiciliu, autoturisme care depăşesc 1.600 cmc, autoutilitare, autocamioane şi remorci, şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, utobuze, microbuze, utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată; utilaje de
prelucrare agricolă; utilaje de prelucrat lemnul; depozite bancare cu valoare de peste 3000 lei; terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă (teren intravilan), care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală; terenuri în zona colinară şi de şes; terenuri în zona montană; animale (peste 3 bovine; peste 5 porcine; peste 20 de ovine/caprine; peste 15 familii de albine, nu beneficiază de ajutor pentru încălzirea locuinţei.
(Comunicat)
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Primarul Sucevei, social-democratul Vasile Rîmbu, va candida cu susținerea PNL în 2028. Edilul a fost suspendat din PSD în vară











