marian morar
m install
nello construct

De ce nu are dreptate directorul Balahura (Domeniul Public) și de ce tarifele pentru parcări sunt ilegale!

zamblau eugen

Directorul societății Domeniul Public Turda SA, Balahura Gheorghe, a venit cu un ”drept la replică” prin care a încercat să explice că gestiunea parcărilor cu plată din municipiul Turda se derulează legal.

Citește și: Domeniul Public Turda răspunde acuzațiilor cu privire la tarifele pentru parcări

Imediat, Oltean Cornel, membru în Consiliul de Administrație al SC Domeniul Public Turda SA, a scris pe blogul său că societatea ”încasează legal banii de parcare”. Evident, fără nicio analiză obiectivă care să-l conducă la această concluzie.

Concluzia ”pompoasă” a celui care-și ia banii de la Domeniul Public Turda, fiind expert în vânzarea plăcintelor

Dar ne mai mirăm de asta?! În fond, Oltean Cornel este un vânzător de plăcinte în Piața Centrală care a fost pus în Consiliul de Administrație al SC Domeniul Public Turda, de unde încasează toate veniturile sale, în baza unui CV cu multe falsuri.

Citește și: Iată primele DOVEZI! Oltean Cornel, membru în Consiliul de Administrație de la Domeniul Public Turda SA, a dat declarații mincinoase! Și un VIDEO savuros!

Dar… să vedem: cât de legal încasează taxa de parcare SC Domeniul Public Turda SA? Nu pe povești, nu pe pupincurism, nu pe ”să trăiți, că vând plăcinte”, ci pe PROBE!

De la intenție, la realitate

În 17.06.2022, directorul societății Domeniul Public Turda SA, Balahura Gheorghe, transmite o adresă către administrația locală în care solicită preluarea activității API Turda SRL, societate care gestiona problema parcărilor din municipiu (tot o societate a administrației locale). În adresă, Balahura își asumă ”optimizarea activităților și reducerea costurilor”. ”Optimizarea activităților” e cea mai haioasă expresie, în contextul în care, la mai bine de 6 luni de la preluarea activității, încă n-a reușit să se organizeze LEGAL, așa cum trebuie.

Extras din adresa Domeniului Public Turda, din 17.06.2022, în care solicită preluarea activității API Turda

Baza legală este dată de hotărârile Consiliului Local! Ce prevăd ele?

În esență, directorul Balahura și-a motivat dreptul la replică și legalitatea taxării pe HCL 132/2022 și HCL 198/2022. Și a spus că acuzațiile sunt ”total nefondate”.

Extras din dreptul la replică al SC Domeniul Public Turda SA, prin directorul Balahura Gheorghe

Cei care l-au acuzat sunt cei de la PMP Turda, prin vocea consilierului local Adrian Nap. Aceștia au spus că modul de taxare nu respectă Regulamentul aprobat în Consiliul Local.

Citește și: PMP Turda: „Așa arată biletele ilegale folosite de Domeniul Public Turda pentru parcările publice!”

Însă, directorul de la Domeniul Public Turda SA nu a prezentat NICIO dovadă concretă împotriva acuzațiilor aduse, respectiv care să motiveze tarifele și biletele emise, prin prisma Regulamentului la care a făcut o referire generală. E drept, nici cei de la PMP Turda nu au prezentat punctual hotărârile care se aplică pentru analiza acestui caz. Din acest motiv, vom face noi analiza concretă pe acest subiect, cu toate dovezile aferente.

Balahura s-a limitat la încă o precizare vagă, fără nicio susținere argumentată, pe articole din HCL-urile invocate. Directorul de la Domeniul Public Turda a spus doar că este o ”insinuare nefondată” și că ”sunt disponibile atât bonuri pentru fracție de 30 de minute cât și bonuri pentru fracție de 1 oră”, continuându-și precizările cu faptul că ”ora exactă a emiterii bonului de parcare se notează atât pe bonul emis și eliberat celui care parchează…” (contrazis de bonul prezentat de cei de la PMP Turda, care nu avea nicio mențiune de acest fel).

Extras din dreptul la replică al directorului Balahura Gheorghe

Însă, realitatea îl contrazice! În 4 ianuarie 2022, TurdaNews a publicat un articol, bazat pe relatarea unui șofer care a vrut să parcheze în zona Materna, care spunea că i s-a solicitat să plătească DIRECT 4 lei. De asemenea, am prezentat extras din Regulamentul care face referire la tichete de parcare, nu la ”bonuri”, dar și niște ”bonuri” din 23.09.2022, unde se taxa pentru 2 ore.

Citește și: Angajații de la Domeniul Public Turda ”vânează” șoferii prin parcări (VIDEO)

Referitor la plata prin SMS: știți voi pe unde a menționat Domeniul Public Turda SA care este numărul scurt și cum trebuie procedat pentru plata prin SMS, că eu nu știu?! La ei pe site, nu există nimic! N-au dat niciun anunț/comunicat oficial în acest sens! Iar cei din Consiliul de Administrație al societății habar nu au nici ei!

În bază la ce se face plata parcării?

În Anexa nr. 2 din HCL 132/22.06.2022 (Regulament de organizare și funcționare a serviciului public de administrare al domeniului public și privat al municipiului Turda), la Capitolul 3 – Secțiunea 1 Administrarea parcărilor publice cu plată orară și abonament reședință de domiciliu, articolele 10 și 11, este menționat cât se poate de explicit că ”tariful de parcare se poate achita prin bon de plată emis de automatul de taxare parcări și tichete de parcare răzuibile”.

Extras din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de administrare al domeniului public și privat al municipiului Turda), la Capitolul 3 – Secțiunea 1 Administrarea parcărilor publice cu plată orară și abonament reședință de domiciliu, articolele 10 și 11 (Anexa 2 din HCL 132/22.06.2022

În același Regulament, la articolul 13 pct. 3 alin. 5 este menționat faptul că ”taxa de parcare se stabilește prin hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Turda” (nu s-a aprobat așa ceva!).

Extras din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de administrare al domeniului public și privat al municipiului Turda), la Capitolul 3 – Secțiunea 1 Administrarea parcărilor publice cu plată orară și abonament reședință de domiciliu, articolul 13 (Anexa 2 din HCL 132/22.06.2022

De asemenea, la articolul 16 este menționat că pentru abaterile constatate, respectiv nerespectarea regulilor de parcare în locurile cu plată, se aplică ”un tarif suplimentar despăgubire la un cuantum aprobat de Consiliul Local al Municipiului Turda” (încă nu s-a aprobat nici asta!).

Extras din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciului public de administrare al domeniului public și privat al municipiului Turda), la Capitolul 3 – Secțiunea 1 Administrarea parcărilor publice cu plată orară și abonament reședință de domiciliu, articolul 16 (Anexa 2 din HCL 132/22.06.2022

Despre prețuri/tarife se face referire și în Anexa 4 la HCL 132/22.06.2022 (contractul de delegare a gestiunii serviciului). La Capitolul 7 art. 10, se menționează că SC Domeniul Public Turda SA are ca obligații (Printre altele): ”să fundamenteze și să supună aprobării prețurile/tarifele ce vor fi utilizate pentru serviciul/activitățile delegat/delegate”. A făcut asta Domeniul Public Turda SA?! Nu!

Extras din Anexa 4 la HCL 132/22.06.2022 (contractul de delegare a gestiunii serviciului), capitolul 7 art. 10

HCL 198/29.09.2022 face referire la predarea efectivă a parcărilor, în baza unui proces verbal. Nu se face nicio referire la TARIFE! Practic, Domeniul Public Turda SA nu poate încasa, pentru parcările cu plată, pentru că nu există aprobate tarife!

Hotărârile vechi NU SUNT valabile!

Dacă directorul de la Domeniul Public Turda SA, Balahura Gheorghe, va invoca faptul că aceste tarife ”existau”, la o scurtă documentare va avea o mare surpriză neplăcută: EXISTAU pentru API Turda SRL! Mențiunea e clară: ”tarife practicate de către societatea Administrarea Patrimoniului Imobiliar Turda SRL”.

Extras din HCL 363/2017, respectiv la ce tarife se face referire și cine le practica

Ultima hotărâre a Consiliului Local Turda, care viza tarifele pentru parcări, este HCL 363/2017. Din păcate, pe siteul Primăriei nu o să găsiți hotârârea în formatul complet, respectiv cu Anexa 1, așa că v-o prezentăm noi.

Extras din HCL 363/2017, prezentarea Anexei 1 cu stabilirea prețurilor

Ce se poate observa cu ușurință? În primul rând, că există tarife pe bază de tichet/bon, pe intervale orare: 1/2 ore, 1 oră, 2 ore, 1 zi. În al doilea rând, că în zona A (centru + parcare de lângă catedrală) exista un tarif, iar în zona B (toate parcările din municipiu, cu excepția celor din zona A) ALT tarif, mai mic.

Deci, ce nu respectă Domeniul Public Turda SA, iar din acest motiv încasarea pentru parcări este ilegală:

  • nu a fundamentat și nu a solicitat aprobarea unor tarife pe care să le practice (prin HCL)
  • nu utilizează tichete răzuibile sau bonuri de plată emise de automatele de taxare, care să fie de unică folosință, cu toate inscripțiile necesare pe ele și securizate
  • nu utilizează taxarea pe intervalele orare impuse, respectiv de 1/2 oră, 1 oră, 2 ore, 1 zi și pe zone (A, B)

Practic, nu respectă exact hotărârile Consiliului Local pe care le invocau pentru a motiva încasările pentru parcările cu plată.

Au distrus ceva ce funcționa bine, pentru o lipsă de organizare evidentă!

SC API Turda SRL a fost o societate care a reușit să se gestioneze foarte bine. Funcționa în sistem de încasare din parcările cu plată, pe bază de tichete răzuibile sau bonuri emise de la automate, avea aplicație de plată (sau SMS), avea o hartă cu automatele de taxare, în parcări erau panouri informative clare cu însemnele lor etc.

Iar despre parcările de reședință ce să mai zic?! Că au făcut profit, la vreo 120 de lei, când acum Domeniul Public Turda SA a solicitat dublarea tarifelor –  250 lei/an (pe principiul ”optimizarea activităților și reducerea costurilor”) și nici nu sunt în stare să se organizeze cu dosare și cu reguli clare, care să nu discrimineze și să nu producă situații neplăcute turdenilor?!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

1 Comentariu
Cele mai noi Cele mai vechi
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2