Dacă ar fi alegeri parlamentare, 42% dintre alegători ar merge la vot, iar PSD ar câștiga cu 36%! Liberalii, doar 19%!

vot-sondaj

Un nou sondaj de opinie dat publicității de CURS, realizat în prima jumătate a acestei luni, relevă faptul că PSD continuă să profite electoral de pe urma scandalului din coaliția guvernamentală, în timp ce PNL și USR pierd procente importante.

Conform acestui sondaj, efectuat la comanda PSD, după cum se precizează,social-democrații ar câștiga detașat alegerile parlamentare, cu un scor aproape dublu în raport cu PNL.

”Potrivit sondajului, la o prezenţă la vot de 42%, PSD ar fi pe primul loc, cu 36%, urmat de liberali, cu 19% şi de AUR -14%. USR PLUS ar obţine 11% din voturi, iar UDMR şi PMP ar fi la limita pragului electoral, cu 5%. Partidul Puterii Umaniste, Pro România şi ALDE s-ar situa sub pragul electoral.”, precizează news.ro.

Conform aceluiași sondaj, principala temere a românilor o reprezintă creșterea prețurilor.

”36% dintre cei chestionaţi afirmă că principala îngrijorare este creşterea preţurilor, iar pentru 16% învăţământul online, în timp ce pentru 14% principala îngrijorare este criza politică, iar valul 4 al pandemiei este motiv de îngrijorare pentru 13%.”, a mai precizat sursa citată.

Sondajul a fost realizat în contextul crizei politice generate în actul de guvernare, după ce USR și-a retras miniștrii din Guvernul pe care l-au format împreună cu PNL și UDMR, dar și al eventualei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Cîțu și apariția în spațiul public a unor discuții privind oportunitatea alegerilor anticipate.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top