Azi, în sala de sport a şcolii "Avram Iancu" din Micro I, au avut loc semifinalele campionatului şcolar de fotbal, dotat cu Cupa Junior şi organizat de clubul Sport Line Turda, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean.
În primul joc, Şcoala "Ioan Opriş" a învins cu 3-1 (1-0) echipa şcolii "Teodor Murăşanu", la capătul unui joc destul de echilibrat, în care cei de la "Ioan Opriş" au profitat de faptul că adversarii lor nu aveau un portar foarte bun. Pentru învingători au înscris Pop Claudiu şi reteghi Antonio (2), în timp ce pentru formaţia învinsă a marcat Vomvea Bogdan.
În cel de al doilea meci al zilei, echipa şcolii "Horea, Cloşca şi Crişan" a defilat în faţa adversarilor lor, respectiv elevii de la şcoala gazdă, "Avram Iancu", pe care i-au învins cu un sec 9-1 (4-0). Pentru învingători au punctat Busuioc Raul (6) şi Scurtu Bogdan (3), în timp ce golul de onoare al adversarilor a fost reuşit de Oltean Hassan.
Astfel, în finală vor juca echipele şcolilor "Ioan Opriş" şi "Horea, Cloşca şi Crişan", în timp ce pentru locul 3 se vor lupta echipele şcolilor "Teodor Murăşanu" şi "Avram Iancu". Finalele se vor juca duminică, 18 decembrie, în cocheta sală de sport de la Gheorghe Bariţiu (Turda Nouă).
Până atunci, însă, lunea viitoare, tot de la ora 16.00, sala de sport de la şcoala "Avram Iancu" va găzdui cele două semifinale de la clasele I-II: Şc. "Ioan Opriş" – Şc. "Andrei Şaguna" şi Şc. "Horea, Cloşca şi Crişan" – Şc. de Arte şi Meserii Poiana.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


A lăsat broderia pentru un camion de 17 tone. Povestea lui Georgi, șoferița care întoarce toate privirile pe șantierele din Sibiu









