Azi s-au desfăşurat jocurile din grupa B a Cupei Junior la fotbal şcolar, clasele III-IV, după ce săptămâna trecută s-au jucat meciurile din cadrul grupei A. Timp de circa două ore, cele trei şcoli participante şi-au disputat în teren cele două locuri care asigurau prezenţa în semifinalele competiţiei.
Competiţia este organizată de clubul Sport Line Turda – Şcoala de Fotbal Adrian Şomlea, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj.
Şc Horea, Cloşca şi Crişan – Şc. Andrei Şaguna 15-0 (8-0)
Echipa celor de la şcoala HCC s-a impus fără probleme şi s-a anunţat încă de la primul joc drept una dintre favoritele câştigării ediţiei din acest an, la categoria claselor III-IV. Dominarea a fost categorică, iar scorul spune totul despre ceea ce s-a întâmplat în teren.
Pentru echipa învingătoare au marcat: Scurtu Bogdan (6), Busuioc Raul (4), Băieţan Alexandru (2), Pleşa Raul, Baciu Andrei şi Iacomi Andrei.
Şc. Andrei Şaguna – Şc. Teodor Murăşanu 2-3 (2-3)
Practic, acesta era meciul care decidea ocupanta locului 2 în grupă, loc care asigură calificarea în semifinalele competiţiei. Disputa a fost una extrem de echilibrată, fiecare echipă având şansa să termine partida în postura de învingătoare, chiar dacă cei de la Şcoala Teodor Murăşanu erau favoriţi în acest meci.
După 2-3 la pauză, echipa şcolii Andrei Şaguna a ratat şansa de a accede în semifinalele competiţiei datorită a două penalty-uri ratate, ambele execuţii fiind identice şi la fel de ineficace: şut pe lângă!
Pentru şcoala Andrei Şaguna au marcat Pârv Ştefan şi Moldovan Mircea, în timp ce pentru echipa câştigătoare au punctat Sigmirean Adrian, Vomvea Bogdan şi Bar Alex.
Şc. Horea, Cloşca şi Crişan – Şc. Teodor Murălanu 6-0 (3-0)
Cum era de aşteptat, cei de la şcoala HCC s-au impus fără probleme, reuşind să încheie faza grupelor fără nici un gol primit şi cu 21 de reuşite trecute în cont, depăşind astfel performanţa reuşită de cei de la şcoala Ioan Opriş săptămâna trecută, când au încheiat faza grupelor cu un golaveraj de 18-1.
Clasament Grupa B clasele III-IV:
1. Şc. Horea, Cloşca şi Crişan – 4 puncte (21-0)
2. Şc. Teodor Murăşanu – 2 puncte (3-8)
3. Şc. Andrei Şaguna – 0 puncte (2-18)
În semifinale s-au calificat ocupantele primelor două locuri. În semifinale vor fi programate jocurile: Şc. Ioan Opriş – Şc. Teodor Murăşanu şi Şc. Horea, Cloşca şi Crişan – Şc. Avram Iancu.
Iată şi loturile echipelor participante:
Şc. Horea, Cloşca şi Crişan: Băieţan Alexandru, Pleşa Raul, Busuioc Raul, iacomi Andrei, Mărincean Daniel, Scurtu Bogdan, Mocan Dorian, Bob Alexandru, Baciu Andrei, Bumbi Alexandru.
Şc. Teodor Murăşanu: Papalan Claus, Lavrig Sebastian, Gabor Ludovic, Mureşan Radu, Man Ionuţ, Florea Miron, Sigmirean Adrian, Bar Alex, Filip Gherasim, Vomvea Bogdan, Ploscar raul, Cepoi Ramian.
Şc Andrei Şaguna: Moraru Victor, Popa Daniel, Ţop raul, Rus Răzvan, Suciu Sergiu, Moldovan Mircea, Pârv Ştefan, Ciucă Flaviu, Milicu Claudia, Ţală Marius, Sârb teofil, Bisioc Alin.
Săptămâna viitoare, luni, tot între porele 16-18, vor avea loc jocurile din cadrul grupei A a claselor I-II. Detalii privind programul puteţi vedea AICI.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























