A fost cea mai friguroasă noapte din această iarnă. La Turda au fost și -10 grade C, în schimb polul frigului s-a mutat la Întorsura Buzului unde au fost -31 de grade C!
Încă nu scăpăm de aerul polar, ne mai așteaptă cel puțin o noapte geroasă, abia pe sâmbătă valul de aer rece iese din țara noastră, iar duminică revin ninsorile și vom avea temperaturi pozitive în termometre.
-31 de grade Celsius au fost înregistrate joi dimineața la staţia meteo din Întorsura Buzăului, cea mai scăzută temperatură din această iarnă.
În zona orașului Cluj-Napoca, în cea mai friguroasă dimineață din acest sezon, s-au înregistrat minime de -12,4 grade Celsius, arată datele Administrației Naționale de Meteorologie România.
Reamintim că ANM a emis un Cod Galben de ger valabil și în Transilvania
„În cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureşului şi Moldovei, vremea va fi deosebit de rece, mai ales noaptea şi dimineaţa va fi ger, iar temperaturile minime se vor situa în general între -25 şi -18 grade”, au transmis meteorologii.
Nopțile și diminețile vor fi local geroase și în restul țării, astfel că temperaturile minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -18 și -8 grade.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.