Teoria privind modul în care se acționează în cazul apariției unor incidente de violență în școli sună destul de bine. În realitate, însă, situația este departe de ceea ce oficialii din învățământ spun. Pentru că una se spune, dar altfel se acționează. O știm asta aproape cu toții. Ne facem că nu vedem și mergem mai departe, să nu ”deranjăm”.
Iar pe la tv și la știri mai apare, din când în când, câte-un caz de violență fizică sau agresiune sexuală, la diverse școli. De regulă, pentru că jurnaliștii află pe diverse căi despre producerea lor. Și niciodată, pentru că s-ar fi transmis incidentul din partea conducerii școlii, a Inspectoratului Școlar sau a altor instituții, cu învățămintele de rigoare. Și știți de ce?! Pentru că, în ciuda gravității unor fapte de acest gen, în care accentul ar trebui pus pe protejarea intereselor victimei și apărarea ei, conducerile acestor instituții ascund faptele, ca să nu ”sufere” instituția. Mai precis, propria lor imagine de manager în învățământ. Ceea ce este o tâmpenie!
Pe la finalul lunii septembrie 2024, a existat suspiciunea producerii unui incident de acest gen la Școala ”Ioan Opriș” din Turda. Ceea ce s-a întâmplat de la momentul în care incidentul s-ar fi produs și ceea ce s-a întâmplat ulterior, caracterizează exact ceea ce am menționat anterior, respectiv dezinteresul cras față de incident și victimă, totul concentrându-se pe ideea de ”a nu se afla nimic”, pentru că ”afectează imaginea școlii”. Expresii care caracterizează, de fapt, scopul acțiunilor celor însărcinați să protejeze copiii-victime în astfel de situații.
Directoarea ”află” după 2 zile…
Totul a început să se ”miște” după ce, la două zile de la presupusul incident, cineva a întrebat pe grupul de WhatsApp al Consiliului de Administrație al școlii despre un incident care implica violența sau agresiunea sexuală. Era vorba despre un elev de etnie romă, din clasa a V-a, care a fost victimă într-una din băile școlii.
Cum a acționat directoarea Camelia Berekmeri, care susținea că habar nu avea de acest incident?! Păi, a pus o întrebare pe grupul de WhatsApp al profesorilor, în care a menționat numele persoanei care s-a interesat de caz (oare acest nume nu trebuia protejat, doamna director?!), iar apoi a depus o sesizare la Poliție. N-a luat nicio măsură care să vizeze protejarea copilului, nu a anunțat părinții, n-a luat nicio măsură care să conducă la lămurirea situației (în școală sunt, totuși, înregistrări video), nu a anunțat Inspectoratul Școlar și nu a anunțat nici Protecția Copilului (DGASPC Cluj). A procedat corect?! Mă îndoiesc profund…
Ce ”protejează” directoarea?! Interesul victimei sau ”imaginea școlii”?!
În 8 octombrie 2024, am transmis un email către conducerea școlii în care am solicitat:
”Vă rog să-mi spuneți dacă a existat unul sau mai multe incidente în școala dvs (violențe asupra unui copil de etnie romă din clasa a V-a sau chiar abuz sexual, din partea unor colegi).
De asemenea, vă rog să-mi precizați cum s-a acționat în acest caz, dacă a existat:
– a fost anunțată vreo instituție? care?
– a fost transmisă vreo informare spre Comisia care se ocupă de violențe etc?
– orice alte precizări considerați a fi necesare”.
Răspunsul directoarei Camelia Berekmeri este halucinant:
”În virtutea protejării interesului superior al minorilor și a confidențialității necesare într-o astfel de situație, ca cea prezentată de Dvs., nu pot fi furniza detalii legate de cazuri specifice.
Vă pot asigura însă că, în situația în care exista un astfel de incident, sunt întreprinse toate măsurile necesare pentru a gestiona situația cu responsabilitate și promptitudine, în conformitate cu legislația și cu procedurile interne ale instituției.”
Atenție: Eu nu am solicitat date personale ale copilului sau alte date care să vizeze confidențialitatea cazului, ci doar modul în care s-a procedat, instituțional, din punct de vedere al gestiunii unei situații de acest gen. Iar doamna director a vrut să ascundă totul. Deși ea a fost cea care a sesizat Poliția! Păi… de ce a sesizat-o?! Pentru că nu a existat nimic?! Sau, poate, pentru că avea un plan de a-i ”pedepsi” pe cei care s-au interesat de caz, în Consiliul de Administrație al școlii, bazat pe o altă relație nași-fini, cu legături în Poliția Turda?!
Abuz sexual ținut la secret
Evident, m-am interesat și la ISJ Cluj și la DGASPC Cluj, privind eventualele ”informări” pe care directoarea ar fi trebuit să le facă, într-un caz care a fost raportat la Poliția Turda, totuși, semn că putea avea elemente chiar de natură penală. Însă, aceste instituții nu au fost informate! Directoarea a ținut ascuns cazul. Oare așa e procedura?! Mă îndoiesc…
ISJ Cluj spune că nu a fost informat de niciun caz. Însă, precizează și faptul că directoarea Camelia Berekmeri a sesizat un presupus abuz sexual la Poliția Turda! Hopa!
Evident, nu mă aștept ca ISJ Cluj să facă ceva în acest caz. Nu e prima dată când îi asigură o protecție ciudată directoarei Camelia Berekmeri, fiind deja o instituție compromisă în relația cu conducerea școlii ”Ioan Opriș” din Turda (probabil, trecutul Cameliei Berekmeri pe la minister și pe la Inspectoratul Școlar, în urmă cu ceva ani, a lăsat niște ”urme”).
- Citește și: Corupție în ISJ Cluj?! Protecție PENALĂ pentru directoarea Școlii ”Ioan Opriș” Turda, Camelia Berekmeri!
Situația a fost similară și din perspectiva DGASPC Cluj, care nu a fost sesizată, deși vorbim despre un presupus caz de abuz sexual.
Alte informații…
Din informațiile noastre, copilul ar fi confirmat agresiuni/violențe, în discuții cu părinții. Iar părinții ar fi făcut ulterior și o sesizare, la SPAS Turda (Serviciul Public de Asistență Socială). Cu toate acestea, conducerea școlii nu a făcut altceva decât să anunțe… Poliția! Deși avea și alte obligații. Iar directoarea Camelia Berekmeri le știe. Teoretic. La fel și Inspectoratul Școlar. Practic, însă, nu le pasă. E important să nu fie ”șifonată” imaginea școlii. Nicidecum nu primează interesul copilului-victimă. Care oricum e de etnie romă, s-ar putea justifica directoarea Camelia Berekmeri, cu cinismul său specific.
La final…
Evident, nu mă aștept să se întâmple ceva. Pentru că e clar cum se mușamalizează totul. Nu m-ar mira ca, în cele din urmă, copilul să se mute la altă școală. La fel cum au mai făcut vreo 4-5 copii, după începerea anului școlar. Cazuri în care părinții au motivat că-i duc la o școală din centru pe motiv că sunt mai aproape de domiciliu sau de locul de muncă. Deși acei copii locuiesc în zona de Micro. Și, oricum, ce se schimbase de la începutul anului școlar, în mai puțin de o lună?!
După ce am constatat cum se procedează într-un caz grav (vorbim, totuși, de un presupus abuz sexual), câteva întrebări obsesive îmi revin iar și iar. Câtă încredere pot avea părinții ce-și trimit copiii la școală, că sunt protejați?! Sau câți știu ce li se întâmplă la școală, în condițiile în care conducerea școlii ”Ioan Opriș” a gestionat situația?! Mai putem face ceva sau trebuie să acceptăm tacit situația?!
Dar ce mai contează?! Important e că ”imaginea școlii” să nu sufere. Și implicit cea a directoarei Camelia Berekmeri, protejata ISJ Cluj. În rest, copiii se mai mută de la o școală la alta. O mână spală pe alta. Iar Poliția Turda știe cum să ”îngroape” un caz, la nevoie, pe filiera nași-fini…






















Ei acum ce sa faca directorul sa intre in toaleta dupa fiecare copil presupun ca sunt si profesori de serviciu in pauze.Intradevar ce poate un director e sa fie mai ferm in acest caz daca, cu adevarat a existat cazul,transat despiscat in 4 si prezentat autoritatilor abilitate…
Există o procedură care trebuie urmată, nerespectată de director.
Comentarii de pe Facebook, nu va faceți ca nu știți!!!!!
Chiar nu știu… Eu am făcut niște printscreenuri, ieri, cu chestii care mă interesau…
Noi n-aveam de ce să le ștergem, pentru că recunoșteau niște lucruri, oameni din conducere.
Nu este exclus să le șteargă persoana care și-a dat seama că a spus lucruri care nu trebuia să le spună. În sensul că multe erau comentarii la un comentariu adăugat de cineva. Dacă acea persoană își șterge comentariul, dispar toate comentariile…
Ma îndoiesc ca asa a fost …
N-am cum să vă conving… Eu am vorbit mult la telefon, n-am apucat să văd.
Dar, cum v-am spus, pe ceea ce m-a interesat mi-am făcut printscreen-uri…
Că se pare că situația e mult mai gravă decât părea la prima observație… Și sunt multe de lămurit.
D-l Gelu, unde au dispărut cele 89 de comentarii???? Erau interesante….
Nu știu la ce faceți referire… Ce comentarii?!
cred ca mi-am pierdut ceva ? :wpds_unamused:
pacat ! nu isi dau seama ca au distrus un suflet ! poate el sa fie de etnie roma sau nu … treburile acestea din copilarie il marcheaza pe viata :wpds_unamused:
Sa fi linistit pt ca au fost luate masuri. ISJ a fost anuntat, din cate ati putut observa, altfel nu aveau de unde sa stie ca a fost sesizata politia. Copilul a recunoscut ca NU a fost abuzat sexual sau atins in vreun fel!( am vb personal cu el si mamica, fiindca ii cunosc)Mama copilului nu a stiut ca s ar fi intamplat ceva la scoala, copilul nu a spus nimic acasa in ziua respectiva,pana a fost contactata mamica dupa 2 zile , de Asistenta Sociala. Ziua in care s a aflat si la scoala. Domnul Gelu, de la politie de ce nu ati cerut informatii legate de acest caz??
Fals!
1. ISJ NU a fost anuntat. A aflat de la noi si s-a interesat ulterior.
2. Procedura in astfel de cazuri NU implica interogatoriu din partea Politiei, ci discutii cu un psihoterapeut specializat pe astfel de cazuri. Copiii au tendinta de a ascunde astfel de situatii, din diverse motive.
3. Tocmai asta am spus si in articol: ca procedura, familia trebuia anuntata!
4. De la Politie nu am ce informatii sa cer. Vedem ce vor comunica in momentul in care isi vor incheia treaba. Si vedem pana unde merge chestia cu nasi-fini… 😉
pentru ANNA : daca erai linistita , nu comentai! :wpds_shock:
Sunt f linistita domnule. Sa va raspund.
1. ISJ a fost anuntat de doamna director fiindca in raspunsul pt domnul Gelu, au specificat ca”din discutiile cu doamna director stim ca a fost sesizata politia”
2. Ati cerut de undeva informatii privind faptul ca a fost sau nu la psihoterapeut?? Pareti f sigur de faptul ca nu a fost…
3.familia a aflat cand a aflat si scoala. Mama baiatului avea alt nr de telefon in sistem la scoala si cu greu a fost contactata.
4. Daca de la politie nu aveti ce informatii cere, de ce insistati sa vi se raspunda din alte parti? Asteptati sa se inchida cazul si apoi trageti concluzile si faceti acuzatii.
Incetati cu minciuna si cititi ce a spus ISJ! E pus raspunsul integral. Nu au fost sesizati!
In rest, sa va fie rusine!
doamna draga , va recomand:
Va rog repetati dupa mine : relax , sint bine … relax , sint bine :wpds_silly:
Nici nu pot sa ma supar pe tine cu asa comentariu!😂 apreciez aceste recomandari.
Ma gandesc ca ati incercat toate aceste medicamente de stiti . Sau sunteti medic? Aveti dreptul sa recomandati tratament medicamentos?
KARENINA , Karenina … iti doresc intr-o zi sa poti sa spui si sa faci cea ce simti … ziua in care te gindesti la tine si restu sint la coada :wpds_roll: