Polițiștii au venit cu precizări în cazul accidentului mortal de la Săvădisla. Un cetățean străin a intrat cu autoturismul direct sub autocamionul care staționa la marginea drumului.
În urma impactului, un bărbat de 69 de ani, aflat în autoturism, a fost găsit încarcerat și inconștient. Salvatorii l-au extras și s-au început manevrele de resuscitare dar din păcate acestea nu au avut succes.
„În data de 2 iulie a. c., în jurul orei 12.10 Poliția municipiului Turda a fost sesizată cu privire la un accident rutier produs în localitatea Săvădisla pe DJ 107M, cu implicarea a două vehicule.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a constatat că un bărbat de 69 de ani, cetățean străin, care circula în direcția localității Lita, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce urmează a fi stabilite în contextul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autocamion aflat în staționare pe partea dreaptă.
Din nefericire, în urma evenimentului, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul bărbatului.
În cauză, se efectuează cercetările necesare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ Cluj.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.